Curtea Constituțională a decis: Dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor de ocupaţie este neconstituţională

La 2 mai 2017, Curtea Constituţională a pronunțat unanim hotărârea privind interpretarea articolului 11 din Constituție (Sesizarea 37b/2014), referitor la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova.

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională la 26 mai 2014 în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, art. 4 alin. (1) lit. b), art.25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art. 4 alin. (1) lit. b), art. 38 alin. (l) lit. g) din Codul jurisdicției constituționale de deputații Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega și Corina Fusu privind interpretarea articolului 11 din Constituție, potrivit căruia:
„(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.
(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.”
Autorul sesizării a solicitat Curții Constituționale ca, prin interpretarea articolului 11 din Constituție, să se explice:
„1. Sunt aplicabile prevederile art. 11 din Constituție, având în vedere faptul că, la momentul adoptării și intrării în vigoare a Constituției, pe teritoriul Republicii Moldova erau dislocate trupe militare ale altui stat, fiind astfel ab initio lovite de nulitate aceste prevederi?
2. Având în vedere rațiunile de existență a statului Republica Moldova, este admisă derogarea de la principiul neutralității permanente consfințite în art. 11 din Constituție în cazul în care perpetuarea neutralității ar putea duce la dezmembrarea sau chiar dispariția statului?
3. Dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor militare ale unor grupuri de state sau sub mandat internațional contravine prevederilor art. 11 din Constituție?”

Examinând materialele dosarului, Curtea reţine că aceasta vizează în esenţă efectele neutralităţii declarate a Republicii Moldova în contextul ocupării unei părţi a teritoriului naţional de trupe militare străine.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii cu valoare constituţională interconectate, precum suveranitatea, integritatea teritorială, securitatea națională şi neutralitatea militară.

Curtea reține că neutralitatea ține de politica externă și de securitate a statului. Neutralitatea Republicii Moldova este strâns legată de contextul său istoric, ocupația militară a zonei de est fiind un factor determinant în proclamarea sa în Constituție. Din punct de vedere istoric și constituțional, neutralitatea nu a fost niciodată un scop în sine, ci mai degrabă un instrument, printre multe altele, care să permită Republicii Moldova să-și atingă adevăratele obiective, printre care se numără retragerea trupelor străine de pe teritoriul său, consolidarea independenței și restabilirea integrității sale teritoriale.

Din redacția articolului 11 din Constituție, pot fi deduse două caracteristici distinctive ale instrumentului neutralității permanente a Republicii Moldova. În primul rând, neutralitatea permanentă înseamnă că Republica Moldova se angajează să rămână neutră în orice conflict din prezent și viitor, indiferent de identitatea beligeranților și de locul și momentul declanșării acestuia. În al doilea rând, neutralitatea Republicii Moldova înseamnă că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său. Aceasta însă nu împiedică Republica Moldova să se folosească de toate mijloacele pe care le are la dispoziție pentru a se apăra în mod militar împotriva oricărui agresor și pentru a preveni orice act incompatibil cu neutralitatea sa, pe care beligeranții îl pot comite pe teritoriul său.

Republica Moldova a înscris în Constituţia sa statutul de neutralitate, fără a fi cerut însă confirmarea lui în cadrul ONU. De fapt, nici un stat nu a recunoscut neutralitatea Republicii Moldova și nu există garanţii internaţionale ale acestui statut (aşa cum există în cazul Austriei). Ocupația militară a unei părţi a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității, precum şi lipsa recunoaşterii şi a garanţiilor internaţionale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate.

Articolul 11 din Constituţie prevede că “Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă”. Deşi în paragraful al doilea al articolului este specificat că “Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”, din timpul ocupaţiei sovietice a actualului teritoriu al Republicii Moldova (1944-1991) până în prezent în partea estică a ţării mai sunt dislocate trupe de ocupaţie ale Federației Ruse. Practic, ocupaţia sovietică/rusească nu a încetat în partea estică a ţării nici astăzi, cu toate că a fost proclamată independenţa Republicii Moldova. Federația Rusă a recunoscut-o, dar şi-a retras armata numai din partea vestică a teritoriului moldovenesc (sub ocupaţie au mai rămas 11% din suprafaţa Republicii Moldova).

Astfel, faptul că Federaţia Rusă nu şi-a retras trupele sale de ocupaţie din estul ţării, ci, dimpotrivă, şi-a consolidat prezenţa militară în partea transnistreană a Republicii Moldova, constituie o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, precum și a dreptului internațional.

Neutralitatea și independența sunt interdependente: Independența este atât ceea ce neutralitatea încearcă să protejeze, cât și, deoarece statul trebuie să poată lua decizii în mod liber, o condiție sine qua non a neutralității. Pentru a fi credibil, un stat neutru permanent trebuie să dovedească un grad suficient de independență reală față de alte țări. Numai atunci va fi în măsură să reziste presiunilor la care ar putea fi expusă în momente de criză și să își îndeplinească obligațiile ca stat neutru.

Curtea reține că, cu cât Republica Moldova rămâne sub ocupație militară, cu atât mai relativă este independența și autonomia pe care statutul său de neutralitate trebuie să le implice.

Curtea reține că Constituția nu poate fi un “pact sinucigaș” („The Constitution is not a suicide pact”). Astfel, în cazul unei amenințări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituţionale, precum independenţa naţională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora.

Mai mult, în condițiile unor capacități independente limitate de apărare tot mai evidente, este imperativă o mai mare cooperare internațională, atât bilaterală, cât și multilaterală.

Este evident că statutul de neutralitate nu constituie un obstacol în politica de apărare a Republicii Moldova. O interpretare prea restrictivă, limitând foarte mult posibilitățile de apărare, ar fi un handicap pentru țara noastră și pentru locuitorii săi. Scopul neutralității este de a spori securitatea țării, nu de a-i limita capacitatea de apărare.

Dacă Republica Moldova nu ar mai fi capabilă să se apere singură împotriva amenințărilor, țara ar trebui să-și adapteze actuala politică de securitate și apărare la noile circumstanțe.

Mai mult, statutul de neutralitate nu este opozabil statului agresor, deoarece statul nu se poate abține când este agresat. Neutralitatea creează drepturi şi obligaţi speciale, care, de regulă, nu există în timp de pace şi care iau sfârşit odată cu încheierea ostilităţilor sau în momentul în care războiul izbucneşte între statul neutru şi unul din beligeranţi. Statul neutru are dreptul la legitima apărare (individuală şi colectivă) împotriva unui atac armat îndreptat contra suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului.

Curtea Constituțională reţine că dispozițiile Constituției implică faptul că asigurarea independenței și securității statului, inclusiv prin utilizarea forțelor armate, pot fi efectuate atât pe plan național, cât și internațional. În conformitate cu Constituția (dispozițiile articolului 8), în timp ce trebuie să ia in seama limitele și interdicțiile consacrate în Legea Fundamentală, tratatele internaționale ale Republicii Moldova și legile adoptate în scopul punerii în aplicare a acestor tratate pot prevedea diferite măsuri pentru asigurarea independenței și securității statului la nivel internațional, inter alia, măsuri de apărare internațională colectivă și/sau alte măsuri comune, măsuri de consolidare a păcii și securității internaționale, alte măsuri de cooperare internațională cu caracter militar, al cărui temei, scop și caracter sunt clare și motivate constituțional.

Unul din angajamentele Republicii Moldova în partea ce ține de asigurarea securității statului și a independenței sale a fost asumat prin aderarea la Organizația Națiunilor Unite. În acest context, ONU cere membrilor săi “să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor împotriva păcii și pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau a altor încălcări ale păcii” (p.1 art. 1 din Carta ONU). De asemenea, nici un membru al ONU nu poate să se eschiveze de la îndeplinirea obligațiilor conform Cartei, cu excepția cazului când va fi eliberat de la îndeplinirea lor de către Consiliul de Securitate.

În conformitate cu prevederile articolelor 41 și 42 din Cartă, statele membre ale ONU, prin decizia Consiliului de Securitate, sunt obligate să participe la sancțiunile cu caracter nemilitar sau militar. Statul va autoriza desfășurarea pe teritoriul său a oricărui tip de acțiuni decise de Consiliul de Securitate în baza Capitolului VII al Cartei, inclusiv dreptul de trecere ce urmează a fi acordat de către stat în vederea realizării sancțiunilor împotriva agresorului (art. 43 din Carta ONU). Acestea nu pot fi considerate ca acte de război în sensul dreptului internațional, ci ca acțiuni polițienești față de statele care se fac vinovate de încălcarea dreptului internațional și, prin aceasta, nu intra in câmpul de aplicare al neutralității, fiind considerate, prin aceasta, compatibile cu un sistem de securitate colectivă.

Sarcina principală a unei politici de securitate este eliminarea cauzelor structurale ale conflictelor violente potențiale. Instrumentele concrete pentru evitarea conflictelor pot fi printre altele: diplomația preventivă, depistarea precoce și acțiunile în timp util, soluționarea pașnică a conflictelor, dar și amenințarea cu sancțiunile, dezarmarea și construirea încrederii militare. Gestionarea crizelor și prevenirea conflictelor se pot desfășura, de asemenea, în cadrul Uniunii Europene, al parteneriatelor NATO sau al OSCE.

Neutralitatea modernă nu exclude cooperarea cu membrii alianțelor sau cu alianțele militare în scopul consolidării capacității de apărare a Republicii Moldova, atâta timp cât aceștia pot să convină asupra problemelor cheie. În acest context de parteneriat, operațiunile de menținere a păcii sunt perfect compatibile cu neutralitatea.

Dispozițiile articolului 11 din Constituție, potrivit căruia nu pot fi nici baze militare străine pe teritoriul Republicii Moldova, inter alia, înseamnă că, pe teritoriul Republicii Moldova nu poate fi nici o bază militară, care este condusă și controlată de către state străine.

Participarea la un sistem colectiv de securitate care, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional nu este în contradicție cu statutul de neutralitate. Măsura în care un sistem sau altul de securitate sau alianță sunt contrare statutului de neutralitate trebuie evaluată în fiecare caz în parte, neexistând o interdicție general aplicabilă. Decizia se va baza în principal pe răspunsul la întrebarea dacă participarea la sistemul de apărare regional va proteja țara și populația mai eficient decât neparticiparea.

În concluzie, Articolul 11 din Constituție trebuie să fie văzută ca instrument de protecție, și nu ca obstacol pentru protecția independenței, democrației și altor valori constituționale ale Republicii Moldova.

Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele enunțate, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul articolului 11 din Constituţie coroborat cu articolele 1 alin.(1), 3 și 8 din Constituţie:

1. Ocupația militară a unei părţi a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității, precum şi lipsa recunoaşterii şi a garanţiilor internaţionale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate;

2. În cazul unei amenințări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituţionale, precum independenţa naţională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora;

3. Dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau a baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituţională;

4. Participarea Republicii Moldova la sisteme colective de securitate, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, operaţiuni de menţinere a păcii, operaţiuni umanitare, etc., care ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional, nu este în contradicție cu statutul de neutralitate.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Sursa: Constcourt.md 

Comentează