Oamenii de ştiinţă cred că au descoperit misterul genetic din spatele încărunţirii şi căderii părului

În sfârşit, o echipă de savanți a descoperit celulele răspunzătoare de creşterea părului şi de dezvoltarea pigmentului său. Vestea bună este că această descoperire ar putea duce la dezvoltarea de noi tratamente împotriva încărunţirii şi a căderii părului, informează luni Science Alert.

Aceste celule, numite „Stem”, au fost descoperite întâmplător, în timp ce savanţii lucrau la un proiect de cercetare pentru a înţelege modul în care se formează anumite tipuri de tumori,  cum ar fi în cazul  maladiei  genetice rare ce dereglează sistemul nervos, numită „Neurofibromatoză de  tip 1”, dar spre sfârşit, cercetarea s-a terminat cu studiul încărunţirii părului, în cadrul căruia au descoperit identitatea celulei răspunzătoare în mod direct de creşterea părului.

Cunoscând acest lucru,  savanţii speră ca în viitor să creeze un compus special sau să furnizeze gena necesară foliculilor de păr, în deplină siguranţă, pentru a corecta aceste probleme cosmetice.

Oamenii de ştiinţă ştiau că celulele stem din piele, aflate în zona inferioară a foliculilor de păr, sunt implicate în creşterea părului, însă nu cunoşteau mecanismul care le determină să se transforme din celule ale pielii în celule ale părului. Prin urmare, ei nu puteau începe căutarea unei modalităţi de a le influenţa dezvoltarea. Însă, în timp ce studiau formarea tumorii pe celulele nervoase, ei au descoperit proteina care contribuie la deosebirea acestor celule. Această proteină se numeşte KROX20,  fiind asociată în general cu dezvoltarea nervilor. Însă, în foliculii de păr ai şoarecilor, echipa de cercetători a descoperit că aceasta se transformă în celule ale pielii care devin mai apoi baza pentru dezvoltarea şi creşterea firelor de păr.

Proteina KROX20  determină ulterior ca  celulele părului  să producă o altă proteină numită factor de celule stem (SCF), iar când ambele molecule, KROX20 şi SCF, se manifestă într-o celulă se mută din bulbul de la rădăcina firului de păr, interacţionează cu celulele melanocite care produc pigmentul şi se transformă în fire de păr sănătoase şi colorate. În cazul în care una dintre ele lipseşte, procesul este perturbat şi are loc încărunţirea părului.

Pentru a testa teoria, cercetătorii au eliminat KROX20 la şoareci şi au descoperit că părul nu a mai crescut, iar animalele au devenit chele. De asemenea, după eliminarea SCF din aceste celulele, părul rozătoarelor a devenit alb.

Studiul publicat în jurnalul „Genes & Development” a fost efectuat până în prezent numai pe şoareci şi, întrucât există numeroase similarităţi între specii, acesta trebuie repetat pe subiecţi umani înainte de a putea fi trase concluzii îmbucurătoare.

În prezent savanţii lucrează la un proiect care se concentrează pe identificarea KROX20 şi SCF la persoanele care manifestă căderea şi încărunţirea părului în încercarea de găsire a unei asocieri.

Comentează