Doi asteroizi au primit nume românești

Marius-Ioan Piso și Dumitru-Dorin Prunariu sunt numele primite de doi asteroizi din Sistemul Solar, anunțul dat fiind făcut de către Uniunea Astronomică Internațională.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenției Spațiale din România, propunerea privind cele două nume a venit din partea Institutului Astronomic al Academiei Române.

Dumitru-Dorin Prunariu a fost primul și singurul cosmonaut român. Acesta, la vârsta de 28 de ani, a zburat la bordul Soyuz 40 până la complexul orbital Salyut 6 într-o misiune cosmică ce a durat aproximativ 8 zile, în prezent este președinte onorific al Agenției Spațiale Române și vicepreședinte al Comitetului de Relații Internaționale al Agenției Spațiale Europene (ESA).

Marius-Ioan Piso este președintele și directorul executiv al Agenției Spațiale din România (ROSA), precum și membru al Consiliului Consultativ al Academiei Internaționale de Astronautică IAA (din 2006), reprezentant național în Comitetul științific NATO (din 2004) și membru al bordului Grupului Consultativ pe Tehnologii Spațiale din cadrul Organizației pentru Cercetare și Tehnologie din NATO (din 2005), reprezentant al României la Agenția Spațială Europeană (din 1998).

Asteroidul ”Marius-Ioan Piso” a fost descoperit în 1981, pe 1 martie. Are un diametru de 2.6 km, semiaxa mare de 2.332 unități astronomice (U.A.) și o perioadă de revoluție de 1301 zile. Asteroidul poate ajunge la o distanță minimă de Pământ de 1.13 U.A.  ”Prunariu” a fost descoperit în același an (în 1981), pe 24 octombrie. Cu un diametru de 6.0 km și semiaxa mare de 2.431 U.A., acest asteroid face o rotație în jurul Soarelui în 1385 de zile. Asteroidul poate ajunge la o distanță minimă de Pământ de 0.87 U.A.

Ținem să mai precizăm că Dumitru-Dorin Prunariu, prin Comitetul ONU pentru utilizarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS) și cu susținerea Asociației Exploratorilor Spațiali (ASE), a fost implicat activ în adoptarea Declarației ONU ce proclamă 30 iunie ca fiind Ziua Internațională a Asteroidului — o inițiativă menită să atragă atenția asupra asteroizilor și a modalităților în care Pământul poate fi protejat de un posibil impact periculos.

Comentează