Alegeri locale organizate în șapte localități din țară

În data de 14 mai 2017 au avut alegeri în sapte localități din Republica Moldova. Ca urmare a rezultatelor preliminare, Comisia Electorală Centrală anunță că în 6 din cele 7 localități, unde s-a desfășurat scrutinul, au fost aleși primarii.

Astfel: în comuna Pervomaisc, raionul Căușeni – cu 52,35% din cei prezenți la votare – Curuci Valeri (PSRM). În comuna Țipala, raionul Ialoveni – cu 60,58% din cei prezenți la votare – Castraveț Ilie (PDM). În satul Ulmu, raionul Ialoveni – cu 91,83% din cei prezenți la votare – Druceanu Veaceslav (PDM). În satul Racovăț, raionul Soroca – cu 60.67% din cei prezenți la votare – Borozan Ion (PDM). În orașul Tvardița, raionul Taraclia – cu 68,82% din cei prezenți la votare – Parmacli Zahari – (candidat independent). În satul Mereni, raionul Anenii Noi – cu 55,28 % din cei prezenți la votare – Colesnic Ludmila (PL).

În satul Hirova, raionul Călărași, CEC va anunța al doilea tur de scrutin, ca urmare a faptul că niciunul dintre candidați nu a obținut mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate.

Publicarea rezultatelor oficiale va avea loc după confirmarea acestora și validarea mandatelor primarilor aleși de către instanțele de judecată, Comisia Electorală Centrală și consiliile electorale de circumscripție.

Comentează