Asociația Obștească „Unirea – ODIP” pune piciorul în prag socialiștilor

Nici Uniunea Sovietică nu a fost veșnică, reamintesc membrii Asociației Obștești „UNIREA – ODIP”. Mesajul este destinat socialiștilor şi în special lui Igor Dodon, ale căror acțiuni, considerate criminale şi imorale, sunt condamnate de tinerii unionişti.

Liderul Asociației, Vlad Bileţchi anunță că a depus 12 sesizări la poliție, după ce membrilor „UNIREA – ODIP” le-au fost încălcate mai multe drepturi, în cadrul manifestațiilor desfășurate la Chișinău cu ocazia „Zilei Victoriei” și „Zilei Europei”. De asemenea Bileţchi reclamă că a fost agresat verbal şi intimidat de Vladimir Odnostalco, un deputat socialist. De aceea, liderul UNIREA ODIP a cerut sancționarea parlamentului.

„Socialiștii au pierdut orice noțiune a realității și legalității. Trebuie să sesizăm organele abilitate din afara țării. Dacă ați atins clipa de glorie să știți că nu durează veșnic. Nici Uniunea Sovietică nu a fost veșnică”, a conchis Vlad Bileţchi.

Comentează