Ucraina a impus sancțiuni împotriva holdingului RBC

În lista actualizată de sancțiuni a Ucrainei  împotriva Rusiei a fost identificată Societatea pe Acțiuni „RosBusinessConsulting” (RBC). Documentul dat confirmă impunerea sancțiunilor împotriva unui număr mai mare de 400 de persoane juridice și a fost publicat pe site-ul președintelui Ucrainei Petro Poroșenko.

Decretul prevede blocarea activelor RBC, dar și încetarea furnizării de servicii de telecomunicații pentru RBC. Sancțiunile vor fi active pentru o perioadă de trei ani, însă nu se precizează ce fel de măsuri concrete vor fi aplicate. Conform datelor statistice furnizate de LiveInternet în luna Mai, resursele holdingului RBC au constituit 2,6%  de cititori ucraineni.

În plus, în lista de sancțiuni sunt menționate „Media națională“, TNT și REN-TV. În decretul Președintelui Ucrainei, de asemenea, se face referire și la instituțiile mass-media rusești față de care sancțiunile au fost aplicate anterior, precum NTV, „Star“, „Rusia-24“ agenția „Russia Today“ și altele.

Amintim că în 2014, Ucraina a interzis difuzarea pe teritoriului său a postului „RBC-TV“

Grupul RBC are în componența sa o agenție de informare, un post de televiziune, un portal de știri online și o companie IT (RBC SOFT).

 

Autor: Mihail Caragacean

Comentează