Guvernul Republicii Moldova a mai numit în funcție trei ambasadori

Astăzi în şedinţa Guvernului au fost aprobate candidaturile pentru trei funcţii de Ambasadori, în Republica Elenă, Regatul Spaniei, precum și la Organizația Națiunilor Unite.

Astfel, Violeta Agrici a fost numită Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Spaniei, Anatol Vangheli, cel care a mai fost și Ambasador al R. Moldova în Israel în perioada 2013 – 2015, a fost numit în funcția de Ambasador  Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Elenă, iar Victor Moraru a fost numit în funcția de Ambasador, Reprezentant permanent al RM la Organizația Națiunilor Unite, la New York.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur s-a arătat foarte mulţumit de numirea în funcţie a celor trei noi ambasadori, fiind convins că își vor exercita cu profesionist mandatele datorită vastei experienţe acumulate până acum.

De precizat că la propunerea Guvernului, Ambasadorii sunt numiți în funcție prin decret prezidențial.

Comentează