Sute de candele în PMAN în memoria zilei de 16 mai 1812

Partidul Liberal a aprins sute de candele în Piața Marii Adunări Naționale în memoria zilei de 16 mai 1812, când Basarabia a fost ocupată de către Imperiul Rus. Liberalii au scris cu candele mesajul „16 mai 1812 – 205 de ani de ocupație rusească”. La eveniment au fost prezenți nu numai membrii Partidului Liberal, dar și a mai multor organizații non-guvernamentale care au comemorat împreună victimele ce au avut de suferit de pe urma anexării Basarabiei de către Imperiul Rus.

„Cât vom trăi, trebuie să spunem ce s-a întâmplat cu noi și cine ne-a luat prezentul și viitorul, sunt sigur că dacă nu era ocupația din 1812, putea să nu fie acea din 27 iunie 1940. Fiindcă ei zic așa, atunci cînd s-a format România acest teritoriu era cu Rusia, a fost și nu o să mai fie”, a menționat președintele Partidului Liberal – Mihai Ghimpu.

Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, de asemenea a adus condolențele sale tuturor celor care au  suferit de pe urma ocupației Rusiei Țariste. „Acum 205 ani Imperiul Țarist și Imperiul Otoman au decis să împartă ceea ce nu le-a aparținut niciodată, și anume principatele Române, atât principatul Moldovei cât și Țara Românească. Inițial în planurile Imperiului Țarist era să ocupe ambele principate, practic două provincii din cele trei românești. Au hotorât să-și lărgească teritoriiile cum ei asta și o fac permanent în raport cu toată lumea”, a declarat primarul de Chișinău.


Amintim că la data de 16 mai s-au împlinit 205 de ani de la anexarea Basarabiei de către Rusia Ţaristă. Principatul Moldovei a fost redus la o zonă geografică care a inclus cea mai mare parte a Moldovei Occidentale, în timp ce partea orientală, atribuită Imperiului Rus, a devenit o provincie, denumită atunci Basarabia.

 

Autor: Mihail Caragacean

 

Comentează