Daniela Morari, la o întrevedere cu ambasadorul Croației

Daniela Morari, viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi, 18 mai, o întrevedere cu Davor Vidiš, ambasadorul Republicii Croația în Republica Moldova, cu sediul la București, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău.

Cei doi oficiali au discutat despre necesitatea sporirii dialogului politic și cooperării comercial-economice dintre cele două state, precum și despre reluarea lucrărilor Comisiei interguvernamentale moldo-croate pentru integrare europeană, în vederea implementării Acordului de Asociere pe baza experiențelor Croației.

La rândul său,  Davor Vidiš a reiterat sprijinul Republicii Croate în implementarea reformelor necesare pentru integrarea europeană.

Sursa foto: mfa.gov.md

Comentează