Heroină capturată la hotarul României

Polițiștii de frontieră români și bulgari  au descoperit heroină pură în valoare de peste 32 de milioane de euro, la punctul de frontieră Vidin-Calafat. Drogurile descoperite într-un camion urmau sa ajungă la destinația finală din Olanda, trecând prin România.

Drogurile confiscate cântăresc în total 423 de kilograme și 222 de grame. Conform analizelor preliminare este o heroină de o puritate foarte ridicată, de aproape 70%. Prețul ei este estimat la 63,48 de milioane de leva, echivalentul a circa 32,5 milioane de euro.

Este pentru prima dată când  polițiștii de frontieră  capturează droguri cu o cantitate atât de mare doar dintr-un singur mijloc de transport.

Camionul transporta materiale de construcție pentru o societate de produse alimentare din Olanda, iar drogurile erau ambalate în circa 400 de pachete care au fost disimulate printre aceste materiale. Șoferul camionului și proprietarul unui depozit unde s-a efectuat încărcarea vehiculului au fost arestați.

Comentează