Produse alimentare de peste 200 de mii de lei, reţinute la vamă

Inspectorii Echipelor Mobile au anihilat trei încercări de plasare pe piață a mai multor produse alimentare, inclusiv interzise, după ce au stopat pentru verificări autovehiculele unor persoane despre care dețineau informații că sunt implicate în introducerea în țară, prin evitarea controlului vamal, a bunurilor nedeclarate. Vameșii au găsit circa 9 tone de fructe și legume în asortiment, precum și 115 kg de mezeluri din carne de porc, interzise spre importare.

Inspectorii Echipelor Mobile au stopat un autocamion la intrarea în orașul Anenii Noi, care transporta 2985 kg de legume și fructe în asortiment. La volanul unității de transport se afla un locuitor al raionului Ștefan Vodă, care nu a putut prezenta actele de proveniență a bunurilor transportate.

Celelelate 6 tone de produse vegetale au fost descoperite de angajații vamali în compartimentul marfar al unui microbuz, stopat pentru verificări în apropierea localității Hîrbovăț. Conducătorul respectivului autovehicul, la fel, nu deținea acte de însoțire pentru mărfurile depistate.

Cea de-a treia reținere a avut loc în satul Cojuşna. Echipele Mobile au depistat lot de mezeluri din carne de porc, de proveniență ucraineană, presupus a fi infestată cu virusul PPA. Restricția privind importul de produse din carne de porc din Ucraina este în continuare menținută, autoritățile abilitate desfășurând acțiuni intensificate de control pentru a preveni apariția unor noi focare de pestă porcină africană (PPA) și a nu permite răspândirea acesteia pe teritoriul Republicii Moldova.

Întregul lot a fost reținut și transmis după competență Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, urmând a fi supus nimicirii.

Cercetările pe cazurile menționate sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și sancționării conform prevederilor legislației în vigoare.

Potrivit estimărilor, valoarea loturilor reținute se cifrează la peste 200 mii lei.

Sursa foto: customs.gov.md

Comentează