Festivalul de muzică clasică în aer liber „descOPERĂ”

Festivalul de muzică clasică în aer liber „descOPERĂ” revine cu o nouă ediție în acest an. În perioada 9-11 iunie 2017, la Butuceni, Orheiul Vechi, sunt așteptați toți cei pasionați de muzica clasică pentru o atmosferă deosebită de sălile de concerte.

 

În cadrul evenimentului, spectatorii vor descoperi frumusețea muzicii clasice într-un spațiu rural, care este parte a Rezervației cultural- naturale „Orheiul Vechi” și redă o sonoritate ideală pentru orchestra simfonică și vocile soliștilor de operă.

Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și Filarmonica Naționala „Serghei Lunchevici”. Oaspeții speciali ai ediției din acest an al festivalului sunt dirijorul Friedrich Pfeiffer din Austria și regizorul Andrea Battistini din Italia. Spectacolele din cadrul festivalului „descOPERĂ” vor fi susținute de artiștii Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și ai Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.

Biletele vor fi disponibile online în curând pe iticket.md. Acestea vor putea fi cumparate și din casele de bilete ale Teatrului de Operă și Balet, Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Palatului Național „Nicolae Sulac” și info – centru Butuceni, Orheiul Vechi.

Prima ediție a Festivalului de muzică clasică în aer liber „descOPERĂ” a avut loc pentru prima dată în iunie 2016 și a fost dedicat aniversării a 25 de ani de la proclamarea independenţei  a ţării.

 

Comentează