Despre dezbinarea Comunitatății Românilor din Serbia

Situația românilor din Serbia

În ultima vreme apar tot mai des articole, știri, scrisori deschise și evenimente mai puțin fericite în comunitățile de români din jurul granițelor țării. Astfel am hotărât să mai trag cu ochiul la ceea ce se întâmplă în comunitatea românilor din Serbia. De ce? Din simplul fapt că aceștia, sper să nu supăr pe nimeni, sunt cei mai vitregiți români din jurul granițelor României.

Acest lucru nu îl consider datorită unor empatii aparte cu românii din Serbia față de celelalte comunități românești, ci doar dintr-o simplă analiză a situației. Dacă lucrurile în ceea ce privește românii din Basarabia arata o remediere a situației ( comunitățile de români din Bucovina de Nord și Bugeac încep să prindă forță, iar în Rep. Moldova românii au parte de o atenție mare din partea politicienilor români), in Serbia lucrurile nu stau la fel de bine, după cum se pare că nici în Bulgaria(vezi aici).

Două regiuni cu români în situații diferite, dar cu aceeași problemă

Dar să revenim la românii din Serbia. Există două situații, una în Voivodina, mai exact Provincia Autonomă Voievodina, unde românii se bucură de anumite drepturi și unde există și un consulat românesc la Vârșet. Situația cruntă este în Timocul Sârbesc. Acolo români sunt vitregiti de orice drept, statul sârbesc încearcă să-i separe în români și vlahi, autoritățile locale pun presiuni pentru a le bloca orice mijloc de afirmare națională și păstrare a identității românești.

O simplă căutare pe google confirmă aceste lucruri, de la implicarea serviciilor secrete în structurile comunităților românești, la împușcături și blocarea demersurilor de ridicare a unor biserici românești sunt doar câteva din suferințele românilor din Timoc. Vlahilor din Valea Timocului (Serbia), vorbitori de limbă română, nu le sunt conferite drepturi deși numără aproximativ 40.000 de oameni conform recensământului din 2011, cu mult mai mult față de românii din Voivodina. Statisticile și politica guvernului sârb comit o segregație între românii din Voivodina și cei din Valea Timocului.

Încercând să mă lamuresc cum încearcă românii din Serbia să se organizeze, am dat peste o sumedenie de articole din care reieșea un singur lucru, dezbinare. Deși, cel mai probabil și serviciile sârbe au legătură cu această situație, noi românii avem și o mare problemă în ceea ce înseamnă unitatea și identificarea unui lider și a unei direcții comune. O vedem zi de zi în societate, politică, mass-media, etc.

Opinii și soluții la probleme pe un site al comunităților românești

Căutând mai în detaliu, am dat de un articol pe Comunitatearomanilor.org. Vă voi expune mai jos un fragment din ceea ce a fost publicat.

În Timoc avem o comunitate care încă luptă pentru recunoașterea drepturilor elementare, în Voivodina avem o comunitate recunoscută, dar care treptat se stinge, unde se închid clasele românești, se pierd activitățile culturale, dispare limba, se pierde identitatea. Ajungem la concluzia că ambele comunități, din Voivodina și Timoc, au nevoie de redeșteptare națională.

Dacă de-a lungul secolelor, până la al II-lea război mondial, îți mențineai identitatea nu fiindcă erau programe gândite pentru asta, ci pentru că pe atunci comunicarea cu exteriorul era una minimă, iar majoritatea activităților le-ai desfășurat în sânul comunității tale, adeseori aceasta însemna satul tău. Astăzi acest lucru nu mai este cu putiință.

Noi căutăm justificări eșecurilor noastre. Dar asta mai puțin contează, contează ca justificarea să sune frumos, să dea bine pe moment. Că aceasta nu contribuie cu nimic românului de rând din Serbia, asta mai puțin contează, de lucru acesta nimeni nici nu se prea interesează. Astăzi, foarte ușor auzi „românii din Serbia sunt dezbinați, și nu îi prea poți ajuta în acest context.

Dar dacă tot vorbim de problemele cu care ne confruntăm, care ar fi soluțiile? Deoarece dacă ne transformăm în analiști de probleme, și nu venim pentru început măcar cu câteva soluții, ce rost mai au aceste analize?

O șansă mare a existat, dar ea este deja una ratată. Cetățenia română. Aveam șansa de la stadiul de minoritate să trecem la stadiul de cetățeni ai României, să devenim români „cu acte”. Însă, din păcate Parlamentul României aproape în unanimitate a spus, nu. Cum de obicei se întâmplă, nimeni niciodată nu dat, și nici nu va da explicație.

Dacă luăm ipoteza că în stadiul actual, reprezentanții organizațiilor românești se luptă pentru „șefie”. Nu există în Serbia nici un ONG susținut, în sensul că fără nici o problemă își poate desfășura activitățile. Rezultă că pentru activitățile tale de zi cu zi, ești nevoit singur să te descurci, dacă dorești să ai o activitate. Înseamnă să-ți rupi din timpul tău, să pui mașina ta la bătaie și să îți susții singur financiar cheltuielile. Cam asta ar fi scurta descriere a unui „leader” român din Serbia. Cu cât mai multe activități ai, cu atât îți sunt sacrificiile mai mari.

Ce ar fi ca toți ”certații” să ne retragem, fiindcă fiecare ar avea foloase personale imense câștigate din cauza celor mai sus menționate, să lăsăm pe alții să se organizeze, să nu mai fie dezbinări, și în felul acesta putem fi ajutați și nu mai suntem dezbinați, plecând de la ipoteza că toți sunt binevoitori.

Pe de altă parte, oare avem capacitatea de a lua modelul Ungariei? Modelul Ungariei ar fi colaborare cu o organizație unică parteneră al Statului Maghiar. Dacă s-ar lua acest model, Statul Român să ia atitudine oficială alegând organizația parteneră oricare se consideră că are capacitatea de a începe un drum, o implementare strategică. Nu se mai încurajează dezbinarea, toți ceilalți ar fi nevoiți să se coaguleze într-o singură organizație.

Concluzii

    Cred că problemele și soluțiile identificate de colegii de la Comunitatearomanilor.org , sunt cele mai pertinente și viabile având în vedere situația românilor de acolo.  Un lucru rămâne clar. Până când România nu va folosi un ton mai ridicat la adresa Serbiei în ceea ce privește protejarea minoritaților,treburile vor rămâne complicate în comunitatea românească din Serbia. Mai ales că România chiar este un model în ceea ce înseamnă acest lucru (deși în anumite privințe cred că s-a oferit prea mult). În plus Serbia pentru a adera la Uniunea Europeană trebuie să respecte drepturile minorităților, ceea ce poate fi un atu pentru România în a presa Serbia să respecte comunitatea românească de acolo.

P.S. 1: Poate acest articol ar trebui citit și de mulți unioniști din Republica Moldova, care voit sau nu, prin comentarii și critici răutăcioase, nu fac decât să dezbine comunitatea de ONG-uri și partide unioniste. În cele zece porunci ale românului, înfatisate de Ion Ratiu la primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, desfasurat la Geneva în anul 1984 a  spus la punctul șase: ”Nu critica niciodată, nici măcar prietenește, pe românul care se străduiește să apere sau să promoveze cauza națională. Fă tu mai bine decât el.”

P.S. 2: Având în vedere drepturile pe care le-ar primi rușii ca minoritate în cadrul viitoarei Românii Mari, cred ca ar trebui sa fie primii care vor ReUnirea! 🙂

Autor: Sîrbu Costel – Cosmin 

Comentează