Partidul Liberal a anunțat oficial trecerea în opoziție

Astăzi, 2 iunie, în cadrul ședinței Parlamentului, Partidul Liberal a anunțat oficial trecerea în opoziție. Aceștia îți motivează decizia prin faptul că Partidul Democrat a făcut coaliție cu Partidul Socialiștilor, și că democrații și-au subordonat instituțiile de drept și instanțele de judecată.

Roman Boțan, deputatul liberal, menționat în discursul său că: „În tot acest timp, Partidul Democrat a concentrat, fără precedent în istoria recentă a Republicii Moldova, puterea reală a statului și-a subordonat instituțiile de drept și instanțele de judecată, a mimat organizarea de concursuri publice pentru ocuparea funcțiilor de conducere în instituții, montând pe aceste poziții oameni loiali, determinați să execute comenzi politice vădit ilegale.

În această perioadă, în spațiul public au transpărut zeci de cazuri, ce aveau elemente vădite de poliție politică și justiție selectivă, îndreptate mai ales spre reducerea la tăcere a mai multor lideri de opinie, dar, de fiecare dată, PL era asigurat de către PD, că nu există ingerințe politice în activitatea organelor de drept și a instanțelor judiciare, fapt ce devenea tot mai neverosimil”.

Totodată în declarația PL, se menționează că atmosfera de lucru din cadrul coaliției de guvernare s-a schimbat radical după alegerile prezidențiale câștigate de Igor Dodon.

Punctul culminant al crizei din interiorul coaliției de guvernare a reprezentat inițierea, de către PD, a modificării sistemului electoral, prin adoptarea modelului uninominal și opoziția intransigentă a PL în acest sens, deznodământul fiind, coabitarea PD cu PSRM pe acest subiect, iar compromisul „rezonabil” al escapadei politice fiind votarea în primă lectură a proiectului de adoptare a sistemului electoral mixt, propus de liderul ideatic al socialiștilor, președintele pro-moscovit Igor Dodon. Elementele de coabitare periculoasă dintre PD și PSRM au crescut exponențial în ultima perioadă, spre exemplu: numirea ambasadorilor din rândul deputaților socialiști, trocul de la SA „Moldova Gaz”, numirea judecătorilor, inclusiv la Curtea Constituțională, transmiterea către Dodon a clădirii președinției și multe altele”, se mai arată în declarația de trecere în opoziție.

Boțan mai spune că reținerea ministrului Iurie Chirinciuc și a lui Dorin Chirtoacă este de fapt o comandă politică.

„„Nota de plată” pentru verticalitatea PL și apărarea intereselor majorității cetățenilor RM, nu a întârziat să vină: asupra PL și, în mod special, asupra liderilor acestuia, au fost asmuțite armatele de denigratori ai PD și socialiști, pregătind opinia publică pentru acțiuni penale împotriva fruntașilor PL.

Astfel, au urmat rețineri și arestări televizate (încălcându-se prezumția de nevinovăție a cetățenilor vizați, fapt „incriminat” deja de CEDO unor state din estul Europei) a mai multor funcționari de la primăria Chișinău, după care a urmat ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, dl Iurie Chirinciuc, iar apoi a fost reținut și primarul general al municipiului Chișinău, prim-vicepreședinte al PL, Dorin Chirtoacă.

Considerăm că ministrul Iurie Chirinciuc și primarul general Dorin Chirtoacă sunt deținuți politici, iar rezolvarea cazurilor acestora, este condiționată de subordonarea PL intereselor politice ale PD, lucru, care nu se va realiza niciodată, PL a fost și rămâne a fi loial doar intereselor cetățenilor care ne-au acordat încrederea.”, a mai spus deputatul.

Reamintim că decizia de a părăsi coaliția de guvernare a Partidului Liberal a fost luată după ce primarul capitalei, liberalul Dorin Chirtoacă, a fost reţinut în dosarul „parcărilor cu plată” şi plasat în arest la domiciliu.

Comentează