Nicolae Negru: ”Sandu și Năstase se pot pomeni în fața dilemei de a apăra guvernarea”

Liderii partidelor de opoziție de la Chișinău, PAS și PPDA, Maia Sandu și Andrei Năstase, s-ar putea pomeni în curând în situația în care vor fi nevoiți să apere guvernarea pro-europeană, condusă de PDM. De această părere este jurnalistul Nicolae Negru, care într-un editorial pentru Ziarul Național motivează această teorie în contextul escaladării retoricii pro-ruse și anti-occidentale a președintelui Igor Dodon, care prezis o „toamnă fierbinte”.

„Ca să evite o înfrângere răsunătoare, Moscova nu are decât două soluții: să determine Chișinăul să dea înapoi sau să schimbe până în decembrie guvernarea Republicii Moldova. În acest scop, vor fi puse în funcție toate „pârghiile” pe care le are la dispoziție, Dodon, Tiraspolul, Comratul, Taraclia fiind printre acestea. Nu întâmplător, nitam-nisam, Dodon ne-a prorocit o „toamnă fierbinte”. Nu este exclus nici scenariul unei provocări pe Nistru. Și Sandu, și Năstase, care au anunțat și ei proteste în masă, se pot pomeni în fața dilemei de a apăra guvernarea „proeuropeană” în fața diversiunii ruse”, scrie jurnalistul.

Reamintim că în ultima perioadă conflictul dintre preșdintele pro-rus Igor Dodon și reprezentanții guvernării pro-europene, speakerul Andrian Candu și premierul Pavel Filip, a ajuns la un nou nivel de intensitate. Asta după ce președintele n-a acceptat decizia Guvernului privind declararea vicepremierui rus, Dmitry Rogozin, drept persona non grata. Președintele a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate pentru a discuta acest subiect, iar atât premierul, cât și speakerul Parlamentului au refuzat să vină, motivându-și decizia prin faptul că este o situație consumată deja și există alte probleme mai importante, calificând ședința drept o provocare.

Sursa: Timpul

3 comentarii la „Nicolae Negru: ”Sandu și Năstase se pot pomeni în fața dilemei de a apăra guvernarea”

  • 1 septembrie 2017 la 14:26
    Permalink

    Mai degraba il vor apara pe Dodon, de cat democratii, cu el au mai mult in comun, in special protestele facute impreuna.

    Răspunde
  • 1 septembrie 2017 la 14:30
    Permalink

    EU MĂ TEM DE ALT PERICOL, SĂ NU VEDEM ÎN CURÎND O ALIANȚĂ ÎNTRE CEI 3

    Răspunde
  • 1 septembrie 2017 la 14:48
    Permalink

    Dupa alegerile din 2018 o sa fie nevoiti sa sustina PD-ul daca vor dori la guvernare. PPDA si PAS nu vor avea posibilitatea sa vina la guvernare singurei.

    Răspunde

Comentează