Care este MOTIVUL pentru care Coreea de Nord urăște Statele Unite?

Maşina de propagandă a Coreei de Nord poate fi văzută, zi de zi, cum împarte „vitriol antiamerican“ folosindu-se de termeni precum „imperialism”, „agresor” sau „ostil”, subliniază Washington Post, citat de Adevarul.

Familia lui Kim Jong-un a condus Coreea de Nord de peste şapte decenii, timp în care a alimentat ideea că Statele Unite ar încerca să elimine statul. De mici, nord-coreenii învaţă cum „lupii americani şireţi” încearcă să le ucidă neamul.   Grădiniţele şi centrele de copii sunt decorate cu animale înarmate cu grenade şi mitraliere, iar în desenele animate de la televizor îşi fac apariţia veveriţe-soldat (reprezentându-i pe nord-coreeni) care îi înving pe lupii şireţi (americani).   „Populaţia din Coreea de Nord trăieşte într-o mentalitate de război, iar această propagană antiamericană o alimentează”, explică Tatiana Gabroussenko, expert în propaganda Nord Coreeană la Universitatea Coreei din Seul.

Războiul uitat Totuşi, publicaţia americană admite că există şi o umbră de adevăr în toată povestea Phenianului, făcând referire la brutalitatea Războiului din Coreea.   „Coreea îşi aminteşte de războiul uitat, în urmă rămânând poporul nord-coreean devastat”, arată John Delury, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Yonsei din Seul. Acesta a mai adăugat că toate distrugerile „au rămas înrădăcinate în mentalul populaţiei”.

În trecut, Peninsula Coreeană, ocupată de Japonia, a fost împărţită la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dean Rusk, un colonel al armatei americane, a luat o hartă şi a tras o linie simplă la Paralela 38. Spre surpriza Statelor Unite, Uniunea Sovietică a fost de acord cu linia respectivă, aceştia din urmă sprijinind Nordul, în timp ce americanii au sprijinit Sudul. Împărţirea a fost făcută în 1948 şi a fost văzută ca o „măsură temporară”. Pe 25 iunie 1950, Kim Il Sung, conducătorul Coreei de Nord, instalat la putere de către ruşi, a încercat să reunifice peninsula cu forţa, invadând teritoriul de la sud.

În versiunea Phenianului, Coreea de Sud şi „patronii ei” au fost cei care au început conflictul.   Până la intervenţia generalului Douglas MacArthur şi a Chinei, nord-coreenii au avut succes, însă au fost împinşi ulterior înapoi în teritoriul lor. Deşi evenimentele au durat şase luni, ostilităţile şi atacurile au ţinut până în 1953.   „Numărul coreenilor morţi, răniţi sau dispăruţi la sfârşitul războiului s-a apropiat de trei milioane, cam 10% din populaţia totală”, a precizat într-un eseu Charles K. Armstrong, profesor de istorie coreeană la Universitatea Columbia. Acesta a mai adăugat că „majoritatea celor ucişi erau din Coreea de Nord, a cărei populaţie era pe jumătate faţă de cea din Sud”.   Totuşi, conflictul s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace. Asta înseamnă că cele două state sunt chiar şi acum într-o stare de război.   Devastarea totală a Nordului Liderii militari americani de la vremea respectivă spuneau despre războiul din Coreea că a fost un „război limitat”, deoarece au avut grijă să nu se extindă în afara peninsulei. Totuşi, pe teritoriul peninsulei, în special în nord, devastarea a fost una „totală”.

Statele Unite au lansat 635.000 de tone de bombe în Coreea, fără să intre la socoteală şi cele 32.557 de tone de napalm, conform lui Bruce Cumings, profesor la Universitatea din Chicago. Întreaga cantitate folosită a depăşit-o pe cea din Pacific din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când americanii au folosit 503.000 de tone de explozibili.   Potrivit lui Dean Rusk, Statele Unite „au bombardat tot ce mişcă în Coreea de Nord, fiecare cărămidă care era intactă”. După ce au rămas fără ţinte urbane, bombardierele americane au distrus apoi barajele hidroelectrice şi de irigare, rezultând inundaţii asupra terenurilor agricole, care au distrus culturile.

Propaganda nord-coreeană Washington Post subliniază că regimul lui Kim Jong-un ţine populaţia sub teroare, acesta blamând în mod constant Statele Unite pentru situaţia curentă, în special în privinţa sancţiunilor economice. Toate astea duc însă şi la o unitate a populaţiei împotriva unei presupuse ameninţări din exterior.   „Atitudinea antiamericană este o unealtă ideologică a guvernului. Acesta are nevoie de un inamic şi un răufăcător pe care să dea vina pentru situaţia în care se află”, a declarat Peter Ward, un cercetător al Coreei de Nord, afiliat al Institutului de Studii Politice Asan din Seoul.   În timp ce tensiunile dintre Coreea de Nord şi Statele Unite au escalat în ultimele luni, Phenianul şi-a sporit maşinăria de propagandă şi a menţionat că a reuşit să dezvolte o bombă de hidrogen care ar putea fi urcată pe o rachetă intercontinentală balistică.

Sursa: Adevarul

Comentează