Ryanair introduce restricţii privind bagajele

Gigantul low-cost nu va mai permite accesul la bordul avioanelor cu două bagaje gratuite începând cu 1 noiembrie.

Decizia de schimbare a politicii de transport a bagajelor vine deoarece s-au înregistrat întârziere la decolare, susține Ryanair, potrivit Economica.net. Pasagerii care şi-au cumpărat bilet spre destinaţiile deservite de Ryanair, inclusiv cei din România, nu mai au voie la bordul avioanelor cu două bagaje gratuite, începând cu 1 noeimbrie. Restricţia se aplică şi celor care au cumpărat deja bilete de avion.

Noile schimbări sunt:

 Greutatea admisă pentru bagajele înregistrate va fi de 20kg pentru toate bagajele:;
  • Tarifele standard pentru bagaje vor fi de 25€/£ pentru acest bagaj de 20kg;
  • Doar Clienții cu Prioritate (incluzând Plus, Flexi Plus & Family Plus) vor putea să transporte două bagaje de mână în aeronavă. Îmbarcarea prioritară poate fi achiziționată la doar 5 €/£ în momentul rezervării sau adaugată ulterior rezervării pentru 6 €/£ și este disponibilă cu până la o oră înainte de ora programată de plecare;
  • Toți ceilalți clienți (fără Prioritate) vor putea să-și transporte în cabină doar un bagaj mic de mână, în timp ce al doilea bagaj (mai mare) va trebui trimis la cala de bagaje (gratuit) la poarta de îmbarcare.

„Sperăm că prin restricția impusă clienților în a transporta un singur bagaj mic de mână în cabină – bagajul de tip troller urmând a fi trimis, gratuit, la cală – acest fapt va grăbi îmbarcarea pentru zboruri și va elimina întârzierile cauzate de lipsa spațiului suficient pentru acomodarea a 360 de bagaje de mână (182 clienți x 2 bagaje) în compartimentele pentru bagaje, pe zborurile aglomerate.
Aceste tarife reduse pentru bagaje și dimensiunile îmbunătățite se vor aplica pentru toate rezervările de călătorie cu plecare din 1 noiembrie și sperăm să le aducem clienților noștri economii și mai mari prin simplificarea politicii noastre pentru bagaje”, spune Kenny Jacobs, directorul de marketing al companiei.

Comentează