Iohannis va merge la New York. Care este scopul vizitei

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 18-23 septembrie, la Adunarea Generală a ONU, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi, anunță Mediafax.

”În perioada 18-23 septembrie, preşedintele României va participa la Adunarea Generală ONU, care se va desfăşura la New York. Este vorba despre sesiunea cu numărul 72”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Mădălina Dobrovolschi.

Aceasta a afirmat că pe agenda preşedintelui se află o serie de întâlniri, o informare completă în acest sens urmând a fi făcută ulterior.

”Sunt, evident, o serie de acţiuni şi întâlniri importante, care se află în agenda preşedintelui cu ocazia acestei deplasări”, a mai spus Dobrovolschi.

Sursa: Mediafax

Comentează