Cine este Stephen Paddock, pensionar de 64 de ani, autorul atacului terorist din Las Vegas

Acest pensionar de 64 de ani, deținător al câtorva cazinouri, și-a pregătit minuțios atacul. Autoritățile americane n-au stabilit încă legătura sa cu Statul Islamic.

Înainte de a deschide focul, în seara lui 1 octombrie, și a ucide 59 de persoane venite să asiste la un concert de muzică Country în Las Vegas, autorul celui mai sângeros atac armat din istoria SUA trăia discret în Nevada, instalat acolo din 2013 alături de soția sa, într-o comunitate de pensionari, lângă Mesquite, un mic orășel din regiune. Stephen Paddock, 64 de ani, nu avea cazier judiciar. Nici copii. Fost contabil și investitor imobiliar, acesta a devenit jucător profesionist de poker. Nu avea datorii. „Era un om normal și foarte deschis”, l-a caracterizat unul dintre foștii săi vecini. Nimic nu ar fi prezis că acest om ar putea declanșa un astfel de atac.

Stephen Paddock și cei trei frați ai săi au fost crescuți de către mama lor. După mărturiile unuia dintre frați, mama lor le-ar fi spus că tatăl lor e mort, când, de fapt, acesta era în detenție. Acesta fusese condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce a spart mai multe bănci. A reușit să fugă în 1968, devenind una dintre cele mai căutate persoane pe lista FBI.

„Nu știm nimic. Dacă o să-mi spuneți că un asteroid urmează să cadă, ar însemna același lucru. Nu are niciun sens. Nu era decât un pasionat de poker, care făcea croaziere și mânca burritos. Nu avea niciun fel de afiliere politică sau religioasă”, a spus Eric Paddock, unul dintre frații săi.

10TV

 

 

 

 

 

Comentează