România: Câți lei scoate din buzunar fiecare român pentru programul de guvernare al PSD

Un român obișnuit, din mediul privat, contribuie la aplicarea programului de guvernare al PSD cu… aproximativ 100 de lei pe lună. Cam atât reprezintă scumpirile din ultima perioadă versus avantajele salariale căpătate. Mai mult, în prag de iarnă, gazele naturale s-au scumpit cu 6%, iar curentul, cu aproximativ 5 procente. În medie, 24 de lei în plus la întreținere. Iar veștile proaste nu se opresc aici: alimentele și țigările sunt și ele mai scumpe.

PSD a câștigat alegerile cu promisiunea că va crește nivelul de trai prin reducerea taxelor și creșterea salariilor. Dar, în decembrie 2016, salariul mediu net era de 2.354 lei. În august 2017, 2.391 de lei. Asta înseamnă un plus de 37 de lei de persoană, 74 lei în cazul unei familii.

Și acum urmează veștile proaste. Dacă acea familie are și un credit, prin creșterile de dobândă din ultima perioadă a pierdut deja, în medie, 35 de lei. Așadar, cei doi români au rămas cu un plus de 39 de lei.

Și mai urmează. Coșul lunar de cheltuieli al familiei noastre este, potrivit statisticienilor,  1.600 de lei lunar. O creștere cu 9,5 la sută al acestuia înseamnă un minus de 152 de lei lunar. Pe românește, din cei 39 de lei rămași, prin „aplicarea” programului de guvernare PSD, nu mai vorbim de creșterea veniturilor ci de „aducerea de acasă” a 120 de lei.

Dacă însă, luăm cazul special al educației, unde creșterea medie netă a salariilor a fost de 290 de lei, „profitul”, după un an de guvernare PSD este de 103 de lei! Pe cale să-l diminueze pentru că, luând în calcul viitoare factură la întreținere, mai scădem 24 de lei.

Și nu mai fumați după ce votați. În 2017 ați pierdut un leu zilnic din scumpirea pachetelor de țigări.

SEPTEMBRIE, 2017 –  OCTOMBRIE, 2017

ELECTRICITATE 150 lei +6% (sageata) 159 lei
GAZE 300 lei +5% (sageata) 315 lei

TOTAL: 24 lei în plus

ÎNCĂLZIRE CENTRALIZATĂ
1 scară, 85 apartamente

SEPTEMBRIE 2017 OCTOMBRIE 2017

ELECTRICITATE 800 lei +6% (sageata) 848 lei
GAZE 1500 lei +5% (sageata) 1575 lei

TOTAL: 123 lei în plus

CARTON 1
CE AM LUAT (DE LA PSD) PE MERE

– decembrie 2016, salariul mediu net: 2.354 lei
– august 2017, salriul mediu net: 2.391 de lei
…………………………..
TOTAL CREȘTERE:
+ 37 de lei de persoană
+ 74 lei în cazul unei familii
Sursa: (INS, Realitatea TV)

CARTON 2
CE AM DAT PE PERE (TOT PSD-ului)

– cheltuieli coș minim de consum: 1.600 de lei/lunar
– scumpiri alimente: 9,5% sau 152 lei lunar
– „creștere salariu”: – 120 de lei

CARTON 3
ÎN EDUCAȚIE, MERE = PERE

+ 290 lei, creștere salarială medie 2016-2017
– 35 lei, creștere rate credite
– 152 lei, creștere prețuri coș minim lunar
– 24 lei, creștere factură iarnă 2017-2018

Sursa: Realitatea.net

Comentează