Europol și procurorii moldoveni: „Vremurile în care puteau acționa în UE și în RM au trecut”

Reprezentanții Europol și PCCOCS au prezentat bilanțul reținerii membrilor grupării criminale Borman, în cadrul unei conferințe de presă. Ambele părți au oferit o apreciere înaltă colaborării dintre celor 2 instituții. Totodată oamenii legii au venit și un mesaj hotărât în adresa infractorilor și grupurilor criminale, în care anunță că aceștia nu vor mai avea posibilitățile să comită infracțiuni, la fel cum o făceau cândva.„Vremurile în care astfel de grupuri puteau acționa în UE și în RM au trecut, este un mesaj pe care împreună și solidar îl transmitem foarte clar. Vremurile în care nu erau posibilități tehnice au trecut. Europol este agenția de aplicare a legii a UE și are atribuția de a asigura sprijin în investigațiile statelor membre pentru combaterea criminalităților grave. Avem la îndemână o serie largă de produse și servicii pe care le putem oferi”, a declarat în cadrul conferinței Dorian Juverdeanu, reprezentantul Europol.

Acesta a ținut de asemenea să sublinieze conlucrarea eficientă cu oamenii legii din Moldova, fapt ce a făcut posibilă reținerea liderului și a câtorva membrii ai grupării Borman la Chișinău.

„Vreau să accentuez excelența colaborarea cu Europol, agenția de aplicare a legii UE, cu poliția RM. Operațiunea derulată în comun este un exemplu al acestei colaborări, este o premisă pentru dezvoltarea colaborării cu PCCOCS, în mod constant suntem în legătură cu colegii moldoveni, sunt parteneri de încredere care au demonstrat că pot lucra de la egal la egal cu cei mai buni și competenți profesioniști din UE. Caracterul transnațional al acestei grupări și faptul că activitățile infracționale au afectat nu doar interesele RM ci și a afectat bunul mers al lucrurilor în multe state. Membrii acestei grupări au desfășurat activități infracționale de o gravitate deosebită care au adus prejudicii foarte mari multor state. Este interesul nu doar a autorităților competente din RM ci și altor instituții din UE, să intervină, să conlucreze și să facă schimb de informații”, a adăugat reprezentantul Europol.

Reamintim că pe 1 octombrie, în rezultatul unei operațiuni comune a PCCOCS, INI și Europol la Chișinău au fost reținuți și puși sub învinuire liderul și trei membri ai grupării criminale Borman. Aceștia erau specializați în traficul de droguri pe piețele mai multor state europene, fiind puși sub învinuire în aceste țări.

2 comentarii la „Europol și procurorii moldoveni: „Vremurile în care puteau acționa în UE și în RM au trecut”

  • 4 octombrie 2017 la 16:53
    Permalink

    Ma bucur sa vad ca in conlucrare cu structurile de forta din Moldova e posibil deja de prins asa organizatii criminale serioase. Sper ca toti treficantii de droguri sa-i gaseasca locul la racoare. Salutabil ca deja exista vointa politica in acest sens.

    Răspunde
  • 4 octombrie 2017 la 18:03
    Permalink

    E cumva de necrezut, dar pacatele lui Filat nu-s deloc limitate la BEM și miliard. Omul acesta a blocat multe actiuni ale autoritatilor moldovenesti in lupta cu infractionalitatea. Chiar si Topa a fost sacpat de cautare internationala tot de acelasi Filat.

    Răspunde

Comentează