Vladimir Putin a declarat că ar conduce o Tesla

Vladimir Putin a declarat că se poate vedea în spatele volanului unei mașini electrice Tesla de la Elon Musk, în timp ce lumea se îndreaptă către forme mai ecologice de transport, deși consideră că vehiculele care funcționează pe gaz ar fi mai bune pentru salvarea planetei, potrivit Bloomberg.com.

Întrebat dacă ar fi dispus să cumpere o Tesla în timpul unei discuţii de la Moscova, preşedintele rus a răspuns: „De ce nu? Ce crezi, că vom conduce căruţe sau ceva de genul asta? Nu, nu vom conduce căruţe. Sau tancuri?”.

Putin a precizat că îi plac maşinile electrice „uşoare, rapide şi eficiente” pe care le-au arătat producătorii americani şi japonezi. În timp ce autovehiculele sunt ecologice, combustibilii fosili, în special cărbunele, sunt utilizaţi pentru a genera electricitatea pentru a-şi încărca bateriile, a mai spus el.

„Din acest motiv, un combustibil motor, cum ar fi gazul natural, este, în opinia noastră, în ultimă instanţă mult mai ecologic decât maşinile electrice”, a spus Putin. Rusia este printre cei mai mari producători de gaze naturale din lume şi mulţi oameni conduc vehicule care circulă pe combustibil.

Vladimir Putin este pasionat de maşini şi, odată, i-a făcut o plimbare fostului preşedinte american George W. Bush într-o maşină Soviet Gaz-21 până la reşedinţa sa din afara Moscovei. El a făcut un test drive într-o maşină electrică dezvoltată de către miliardarul Mihail Prokhorov, în 2011, şi a condus un sedan Lada Khalina 2.000 de km în 2010 pentru a prezenta o autostradă modernizată în estul Rusiei.

Comentează