Actualități

Ministrul Apărării pleacă la București, unde va participa la Ziua Marii Uniri

Ministrul Apărării de la Chișinău, Eugen Sturza pleacă în vizită la București. Oficialul va participa la parada militară de 1 Decembrie, organizată de Ziua Națională a României. La București Ministrul Apărării Republicii Moldova va avea o întrevedere cu omologul său Mihai Fifor.

În perioada 29 noiembrie — 2 decembrie, Ministrul Apărării Eugen Sturza efectuează o vizită oficială la Bucureşti, la invitaţia ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor. Pe parcursul vizitei oficiale, ministrul apărării de la Chișinău va participa la parada militară dedicată zilei de 1 decembrie, la care participă un contingent de militari ai Armatei Naționale a Republicii Moldova.

Plutonul moldovenesc, format din 33 de ofiţeri şi subofiţeri ai Companiei Gărzii de Onoare, va defila în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, alături de militari din Bulgaria, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina. Formaţia de militari ai Armatei Naţionale va fi condusă de locotenentul major Vitalie Josan, comandantul Companiei Gărzii de Onoare, iar drapelul de stat va fi purtat în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti de plutonierul Valeriu Băţ. Republica Moldova participă la parada militară din România începând cu anul 2014.

Pe parcursul vizitei oficiale la București, Eugen Sturza va purta discuţii cu Mihai Fifor, dar şi alţi oficiali români. Recent, într-un interviu acordat imediat după instalarea în funcția de ministru al Apărării, Eugen Sturza a precizat că prima sa vizită va fi la Bruxelles și a doua la București.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top