FOTO. Micile uniri fac Marea Unire! Satul Puhoi și Moara Vlăsiei, din România, s-au înfrățit

O nouă înfrățire la orizontul Unirii! Satul Puhoi din raionul Ialoveni s-a înfrățit cu comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, din România. La evenimentul oficial, organizat în România, a participat o delegație din raionul Ialoveni, formată din primari și preoți – oameni care își doresc reîntregirea neamului românesc. Reprezentanții satului Puhoi, în frunte cu primarul Petru Frunze, au făcut cunoștință cu o parte din proiectele implementate în Moara Vlăsiei.

„Am făcut cunoștință cu o parte din proiectele implementate în Moara Vlăsiei, fapt ce pot califica condițiile de trai la cel mai înalt nivel. Am convenit cu domul Andrei Filip, primarul comunei, să continuăm lucrurile frumoase, prin implementarea proiectelor comune în ambele localități”, susține primarul satului Puhoi, Petru Frunze.

Inițiatorul acordului de înfrățire este președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, care a creat premise pentru înfrățirea a 22 de localități din raionul Ialoveni cu localități din județul Ilfov.

„Delegația din satul Puhoi a rămas cu multe amintiri frumoase, fapt ce mă determină să exprim sincere mulțumiri primarului comunei Moara Vlăsiei, Andrei Filip, viceprimarului, consilierilor locali și locuitorilor comunei”, mai adaugă primarul Petru Frunze.

În acest context, primarul de Puhoi, a invitat delegația din România să facă o vizită în satul Puhoi cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire a Basarabiei cu Țara-Mamă, la 27 martie 2018.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

Fotografia postată de Petru Frunze.

sursa foto: Petru Frunze/ Facebook

Comentează