13 pompieri şi salvatori din Republica Moldova au devenit paramedici SMURD

Republica Moldova are, de astăzi, încă 13 paramedici SMURD. Ei vin din rândurile pompierilor şi salvatorilor şi au trecut cu brio examenul de absolvire a unui curs de instruire. Ca să fie siguri că vor face faţă intervenţiilor reale, paramedicii vor lucra, o perioadă, împreună cu echipaje de la Iaşi, transmite tvrmoldova.md

Au acordat ajutor medical ca la carte … unui manechin. De asta a depins dacă cei 13 pompieri şi salvatori vor deveni paramedici SMURD. Au pus în aplicare tot ce au învăţat de la instructori – metodele de resuscitare, imobilizare, aplicarea gulerului cervical, acordarea ajutorului în cazuri de fracturi deschise, dar şi intervenţie în caz de asfixie. Pentru că teoria a fost bine însuşită, cei 13 paramedici şi-au primit certificatele de absolvire.

Odată ce au trecut testul, cei 13 pot, deja, schimba uniforma de pompier şi salvator pe cea roşie de paramedic SMURD. Ca să le iasă totul bine şi în intervenţiile reale, ei vor merge la Iaşi, unde vor căpăta şi experienţă, alături de colegii lor din România. Cei 13 paramedici noi vor activa în posturile SMURD de la Cimişlia şi Hânceşti, care urmează să fie inaugurate anul viitor.

Comentează