VIDEO. STOP FALS! Filmul „Istoria Moldovei” al lui Dodon conține falsuri propagandiste

Partea a doua a filmului propagandistic „Istoria Moldovei”, realizat sub patronajul lui Igor Dodon, nu se abate de la drumul început cu prima parte. Dacă debutul documentarului a stârnit controverse prin faptul că au fost furate imagini create de organizații cultural istorice din România, cea de a doua parte se caracterizează printr-o întreagă serie de falsuri și manipulări. Toate cu un scop precis, de a denatura istoria noastră și de a elimina factorul românesc, transmite Deschide.md. 

Falsurile debutează chiar la începutul părții a doua, atunci când se spune că balada Miorița face parte din „creația populară orală moldovenească”, asta deși nimeni încă nu a reușit să precizeze cu exactitate rădăcinile acesteia și opera apare în câteva sute de variante în toate teritoriile locuite de români.

Dar autorii nu se opresc aici cu minciunile legate de peral creației orale românești. Pentru a ilustra faptul că încă din cele mai vechi timpuri moldovenii nu se înțelegeau cu cei aflați pe alte teritorii locuite de români, ni se spune că „balada relatează despre relația complicată cu popoarele vecine, moldovenii, ungurii și vrâncenii”. Ori, de-a lungul timpurilor, nu a existat niciodată un popor numit „vrâncean”. Nemaivorbind că subiectul, o adevărată paradă de filosofie existențială românească, nu este deloc despre ce înțeleg oile care interpretează pentru Dodon balada.

Următorul fals care nu ține doar de istorie, ci și de geografia Moldovei, este cel al amplasării Cetății Șcheia. Filmul ilustrează o hartă în care fortificația este prezentată ca fiind așezată între Neamț și Roman, pe când, de fapt, ruinele cetății se pot vedea și azi lângă Suceava. (imagini 13:57 cu harta )

Un amplu spațiu este acordat domniei lui Ștefan cel Mare. Amatorismul realizatorilor iese în evidență atunci când apare un Ștefan cel Mare fără alai, cărându-și singur steagul, călare pe un câmp unde există culturi de porumb, plantă care, în Moldova, a fost atestată prima dată în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695), iar pe fundal apar stâlpi de electricitate. În relevarea falsului, am fost ajutați de Vlad Mischevca, doctor în istorie, fost președinte al Comisiei Naționale Heraldice din R. Moldova. Istoricul a precizat datele false și evenimentele istorice greșite prezentate.

Un alt fals, de data asta prin omisiune, ne este prezentat atunci când este arătată pravila lui Vasile Lupu. Prezentarea este una corectă, doar că nu se pomenește deloc numele pravilei care, așa cum o găsim în traducere pe site-ul tipăriturii românești, este „Carte românească de învățătură de la pravile împărătești”. 

Seria falsurilor istorice continuă pe tot parcursul filmului, iar comanda lui Dodon de a manipula și de a genera falsuri în societate prin intermediul filmului a fost o continuare a primului film. Istoricul Vlad Mischevca susține că nu mai poate fi vorba de manipulare în acest caz, ci de intoxicare cu moldovenism din partea stataliștilor. 

Potivit istoricului, un film precum acesta, creat la comanda lui Dodon, nu va schimba percepția asupra istoriei și nici nu crede că ar putea fi băgat în seamă de vreun festival de cinematografie.

Amintim că și prima parte a filmului „Istoria Moldovei” a generat controverse, în documentar fiind plasate imagini cu copii fără a fi cerută încuviințarea părinților și scene aparținând unor organizații cultural-istorice din România, care nu și-au dat acordul pentru a face parte dintr-un documentar mincinos cu tentă politică și propagandistică.

Deschide.md

Comentează