Uncategorized

O companie germană va construi la Cahul o fabrică de cablaje electrice

Compania Dräxlmaier Group în Republica Moldova va realiza în 2018 un proiect investiţional la Cahul în valoare de circa 30 milioane de euro. Este vorba de cea de-a patra fabrică de producere a cablajului electric pentru automobile în țara noastră, cu o suprafaţă de 20 mii de metri pătraţi, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MEI).

Proiectul se va realiza în subzona Cahul din cadrul Zonei Economie Libere (ZEL) „Bălţi”. „Fabrica urmează să fie construită până la finele lunii iunie, iar din luna iulie 2018 să înceapă procesul de producere. Conform planului de investiţii, până la sfârşitul anului următor, la întreprinderea din Cahul se preconizează să fie angajate circa 1500 de persoane”, au afirmat surse de la MEI.

Totodată, pe parcursul anului viitor compania germană intenţionează să creeze încă două mii de locuri noi de muncă la întreprinderile sale amplasate în subzonele din municipiul Bălți, ridicând numărul acestora la 6500.

Potrivit lui Marin Ciobanu, administratorul ZEL ”Bălți”, în 2018, grație proiectelor investiționale aflate în curs de implementare, în Zona Economică Liberă din Bălţi, pe lângă cele 4700 locuri de muncă existente, vor fi create altele 5500, iar volumul investițiilor noi va crește cu circa 150 milioane de euro, ajungând la suma de 260 milioane de euro.

“Noi discutăm cu două pachete de investitori. Primul pachet – cei care deja sunt în Republica Moldova, noi încercăm să îi încurajăm să-şi diversifice fabricile şi uzinele pe care le au în alte regiuni. De fapt, toţi dintre cei care şi-au deschis fabrici acum doi-trei ani în R. Moldova examinează posibilitatea extinderii producerii şi în alte raioane ale ţării”, a menţionat vicepremierul Octavian Calmîc, ministru al Economiei şi Infrastructurii.

Grupul DRÄXLMAIER din R. Moldova a fost înființat în anul 2007 în orașul Bălți. Compania furnizează sisteme de cablaje auto moderne, componente electrice şi electronice, sisteme de stocare pentru asigurarea mobilității electrice. DRÄXLMAIER este furnizor automotiv internațional cu mai mult de 60 de fabrici în peste 20 de țări. Fondată în Germania în 1958, compania are peste 60.000 de angajați în lumea întreagă. În 2016, Grupul DRÄXLMAIER a generat vânzări de 3,7 miliarde de euro.

Click to comment

Comentează

To Top