VIDEO. Caravana Bucuriei i-a făcut fericiți pe Romina și pe cei trei copii ai ei

Caravana Bucuriei i-a făcut fericiți pe Romina și pe cei trei copii ai ei. Părinții au părăsit-o când era mică. A crescut cu bunicii, iar la vârsta de 16 ani a adus pe lume primul copil.

În prezent, Romina Bivol, o tânără de 23 de ani din satul Costești, raionul Ialoveni, educă singură trei copii într-o sărăcie lucie și, împreună cu bunica bolnavă, se adăpostesc într-o casă de lut, care riscă să se dărâme în orice clipă. Unicele surse de venit le sunt ajutorul social și indemnizațiile modeste pentru cei mici. Primul bărbat cu care a trăit Romina s-a dovedit a fi extrem de agresiv. Fiind copilă, ea își dorea ca soțul ei să provină dintr-o familie de gospodari și să reușească să întemeieze o familie. În scurt timp, însă, după ce l-a primit lângă ea pe primul ei bărbat, tânăra s-a transformat în „sac de box” pentru concubinul său. A născut de la el o fată. Un an și jumătate și-a crescut fetița singură, apoi s-a căsătorit cu un alt bărbat și a adus pe lume încă doi copii. Din păcate, nici de data aceasta nu a avut parte de o viață mai bună. Batjocora și palmele erau la ordinea zilei. A decis să plece și să-și cerască singură odrasele, departe de violență.

Detalii despre familia Bivol puteți afla de AICI.

Comentează