Actual

Atac dur la adresa lui Băsescu: “o să-l scoatem de acolo pe sus, în cămașă de forță”

Deputatul socialist și adeptul “moldovenismului” Vlad Bătrâncea îl atacă dur pe fostul președinte al României – Traian Băsescu. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, acesta îi amenință pe cei care se vor afirma în favoarea Unirii la celebrarea Centenarului Unirii în luna martie. Deputatul susține că atunci mulți își vor “da arama pe față”, numindu-i pe adepții unirii Republicii Moldova cu România “agenții unionismului”.

“Centenarul Unirii va trece, iar Republica Moldova va rămâne stat suveran și independent. Numai că în această perioadă își vor da arama pe față toți agenții unionismului, toți trădătorii de neam și țară. Vom vedea cine dintre politicieni, dintre deputați, dintre liderii de opinie susțin disparția statului moldovenesc. Vom vedea cîți demnitari slujesc ideologic statul străin și promovează disparția Moldovei și dizolvarea identității moldovenești”, susține Bătrâncea.

Vlad Bătrâncea mai scrie că, după ce va trece sărbătoarea dedicată celor 100 de ani care se împlinesc de la Marea Unire din 2018, socialiștii îi vor numi trădători pe cei care s-au pronunțat pozitiv față de reunirea celor două state.

“După ce isteria Unirii va trece, le vom spune: „Rușine pe voi, trădătorilor!”. Iar alegerile parlamentare din toamnă ne vor ajuta să scăpăm de mulți dintre unioniștii de pe dreapta sau de la guvernare.”

Bătrâncea nu a uitat să-l menționeze în postare și pe Traian Băsescu, atacându-l dur pe fostul președinte al României.

“Cît privește acțiunile ex-președintelui român Traian Băsescu, ele ne servesc ca o dovadă despre intențiile imperialiste reale ale Bucureștiului – să obțină dispariția statului moldovenesc și să anexeze teritoriul nostru la România. Băsescu poate face ce vrea el în Parlamentul român, dar dacă îl vedem în Parlamentul moldovenesc cu mesaje unioniste, atunci o să-l scoatem de acolo pe sus, în cămașă de forță și în ciupici albi”, amenință deputatul.

În încheiere deputatul susține că socialiștii vor obține pedepsirea prin lege a acțiunilor unioniste.

Menționăm că, deputatul Bătrâncea nu o dată a atacat ideea Unirii. Deputatul PSRM, a rupt, la 10 decembrie 2015, în fața plenului din Republica Moldova, harta României Mari. Acesta este cunoscut drept un contestatar vehement al proiectului Unirii.

Președintele executiv al Partidului Unității Naționale, Anatol Șalaru, a reacționat la cele scrie de Bătrâncea, anunțându-i pe socialiști că, “dacă nu au observat, Unirea a început.”

Click to comment

Comentează

To Top