Actualități

VIDEO | „Verbe”: Sindromul rabiei stataliste la pudelul kremlinez

A-nnebunit pudelul! Dacă nu am fi obișnuiți cu isteriile președintelui de companie al lui Putin, cu reședință la Chișinău, am putea da vina pe luna plină, pe eclipsă sau alte fenomene care afectează psihicul labil al unor vietăți. Nu e cazul însă, știut fiind faptul că suspendonul are accese de furie la alți stimuli decât cei din natură. Președintele anecdotă amenință că va scoate tancurile împotriva celor care cer revenirea la normalitate și ieșirea din coșmarul geopolitic al unei Republici care și-a condamnat la sărăcie și umilințe propria populație.

Pentru că militarii Republicii Moldova nu au asemenea arme, nu este foarte clar la care tancuri face referire Dodonul atunci când vorbește despre carele armate care îi vor zdrobi sub șenile pe cei care gândesc diferit de el. Adică, normal. Să fie vorba despre tancurile cu care mezinul familiei se joacă pe covoarele de la Condrița? Sau despre fierul vechi de pe soclurile împrăștiate prin Basarabia, pentru a le aminti localnicilor despre crime, deportări și violuri ale ocupanților, înăbușind astfel orice iluzie de libertate? Greu de crezut, având în vedere că acestea din urmă au primit și vor mai primi, cu certitudine, rolul de a înfrumuseța peisajul ca suport pentru tricolorul nostru strămoșesc.

Există bănuiala rezonabilă că Suspendache se referă la tancurile rusești cantonate în Transnistria. Dar asta nu face decât să confirme că omul nu este decât cârpa cu care tanchiștii Kremlinului își freacă țevile din dotare atunci când se masturbează geopolitic gândindu-se la formele apetisante de relief ale Moldovei. În acest caz, este foarte grav, pentru că atunci când un președinte, care spune că apără suveranitatea și independența statului, amenință un segment important al societății cu represiunile armate ale unui stat străin, care mai și ocupă ilegal o parte din teritoriul RM, este evident că trădătorul tratează cele două noțiuni ca pe amănunte neglijabile și ușor de abandonat. Să fie în declarațiile președintelui explicația exercițiilor militare cu tancuri de zilele trecute din regiunea separatistă pe ai cărei lideri îi pupă în dos Dodonul? Iată o chestiune care ar merita verificată de către cei pe care Igor îi cheamă să apere statalismul de carton al Republicii Moldova. Statalism care a comis un adevărat genocid, punând Republica Moldova în topul statelor care și-a alungat, pe timp de pace, proprii cetățeni de acasă, dar și al sărăciei și hoțieid.

În ceea ce privește afirmațiile potrivit cărora „Unirea înseamnă război civil”, ele nu sunt decât expresia disperării unui mediocru terifiat de perspectiva de a reveni, într-o Țară normală, la condiția sa naturală, cea a unui lingău agramat. Unul căruia nu i s-ar permite nici să șteargă praful de pe mobila unei clădiri oficiale de stat. Cetățenii Republicii Moldova, indiferent de etnia lor, care aspiră la prosperitate și civilizație, nu la lozinci goale de conținut pentru conservarea unui stat care nu le-a oferit decât nenorocire și dezamăgiri, nu își pot lăsa soarta în mâinile unui escroc care minte cu viteza unui Kalașnikov.

Fiți siguri că, la fel ca Ianukovici, atunci când lucrurile nu îi vor mai coafa bostanul pleșcat, își va lua calabalâcul și va fugi ca un șobolan într-o bortă pe care i-o vor pune la dispoziție stăpânii. Dar, până atunci, face ce poate, îi amenință cu obuze pe cei care au o singură armă: Adevărul. Problema lui e că atunci când amenință, prin prohabul discursului i se vede singura țeavă de tun pe care poate conta. De fapt, un șlang bleg a cărui muniție nu mai sperie nici o babă știrbă dintr-un sat al Moldovei.

Editorial de Valentin Buda

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top