Experți în energetică cer de la ANRE să publice calculele pentru tarifele la gaze

Experți în energetică cer Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să publice calculele pentru tarifele la gazele naturale, așa cum prevede legea, și abia după aceasta să anunțe organizarea consultațiilor publice.

Într-o conferință de presă la IPN, expertul în energetică Sergiu Ungureanu a spus că ANRE trebuie să facă publice toate componentele care intră în tarif. Iar întreprinderea Moldovagaz trebuie să dea publicității informația despre achizițiile de gaze și cursul leu – dolar aplicat. Odată cu devierea tarifelor față de cheltuielile reale cu mai mult de trei procente se creează premise pentru actualizarea tarifelor, lucru care nu a fost făcut, cu toate că devierile au fost mult mai mari, a menționat expertul.

Victor Parlicov, fost director ANRE, a spus că Moldovagaz are peste 3% procente pierderi în rețea ca și componentă tehnică, plus pierderi comerciale. În total, reglementatorul include în tarife circa 4% pierderi doar în rețeaua de distribuție. De notat că un punct procentual echivalează cu 1,8 milioane de dolari. Potrivit lui Parlicov, cuantumul pierderilor trebuie adus la unul comparabil cu alte țări, unde media pierderilor nu depășește 2%.

„Dacă urmărim calculele Moldovagaz, vedem că costurile de operare a activității operatorului de furnizare sunt la peste 70 de milioane de lei, iar profitul aplicat e peste 100%. Profitabilitatea se aplică la costurile pe care le-a înregistrat pe parcursul activității”, a menționat Tudor Şoitu, expert al asociației Comunitatea „WatchDog.md” și fost vicepreședinte al Curții de Conturi.

Sergiu Tofilat, expert „WatchDog.md”, a spus că ANRE  nu a prezentat deocamdată niciun fel de estimări privind devierile tarifare – componentă esențială în estimarea tarifelor la gaze. Experții au făcut un apel către Guvern și  către Ministerul Economiei și Infrastructurii, în calitate de acționari la Moldovagaz, să apere interesele Republicii Moldova și să nu admită contracte cu clauze abuzive. Referindu-se la tranzitarea gazelor pe teritoriul Republicii Moldova, Sergiu Tofilat a menționat că două treimi din rețelele magistrale sunt pe malul drept, o treime –  pe malul stâng, dar veniturile din tranzitarea gazelor se repartizează inexplicabil 50 la 50.

Consumatorii casnici achită pentru un metru cub de gaze naturale 6,3 lei, inclusiv TVA (8%). Potrivit estimărilor experților, tariful ar trebui să fie micșorat până la 4,2 lei.

Comentează