Un fost președinte, fugar în Europa

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili se află în Olanda după expulzarea sa din Ucraina la începutul acestei săptămîni, relatează Reuters.

Ministerul de Externe olandez nu a putut fi contactat pentru a confirma această informaţie. Opozantul şi fostul lider georgian Mihail Saakaşvili este căsătorit cu o olandeză.

Marţi, Saakaşvili, unul dintre liderii cei mai vocali ai opoziţiei ucrainene, a declarat pentru postul de televiziune ucrainean Newsone că în prezent ‘se află sub protecţia poliţiei poloneze’. El a fost reţinut luni de membri ai poliţiei de frontieră puternic înarmaţi în timp ce lua masa într-un restaurant din Kiev şi îmbarcat la bordul unui avion privat cu destinaţia capitala poloneză Varşovia.

Saakaşvili susţine că preşedintele ucrainean Petro Poroşenko este responsabil pentru aceasta şi a anunţat că intenţionează să se întoarcă în Ucraina pentru a continua să participe la demonstraţiile anticorupţie ce îl vizează Poroşenko.

Comentează