Actualități

Grigore Vieru – unificatorul

 „Grigore Vieru, de fapt, prin toată creația sa unește spiritele.  Prin această capacitate a sa de a uni, el nu face altceva decât promovează Unirea sau, mai corect, Reîntregirea românilor.  El credea în izbânda dreptății românești”, a declarat Ana Bantoș, critic literar, dr. hab. în filologie, invitata ediției din 14 februarie 2018 a emisiunii Rostul Zilei de la postul 10TV, ediție dedicată poetului Grigore Vieru cu ocazia împlinirii a 83 de ani de la naștere.

Prezent în cadrul aceleeași emisiuni, Arcadie Suceveanu, scriitor, președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova a opinat pe marginea acestui subiect:  „Poeziile lui Grigore Vieru sunt lucrătoare, ele continuă să-și facă datoria. Ele sunt vii, se află în circuitul viu al lecturilor din biblioteci, din școli, din așezâminte. Poezia lui mesianică, patriotică consacrată acelor evenimente memorabile din istoria noastră, la fel, este vie și va continua și în acest an, și încă mult timp înainte să fie o poezie vie și viabilă, pentru că, din păcate, pentru destinul nostru istoric realitățile rămân cam aceleași, nu se schimbă, nu au cunoscut în ultima perioadă schimbări importante și spectaculoase. Realitățile din care s-a nutrit poezia mesianică a lui Grigore Vieru noi le trăim în continuare, iar poezia lui rămâne actuală și necesară.”

Află mai multe despre acest subiect din emisiunea Rostul Zilei din 14 februarie 2018 de la postul 10TV.

 
Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top