Diverse

Scenă de GROAZĂ la Gara de Nord din Chișinău. “A blocat ușile mașinii și a dispărut”

O postare, în care se povestește cu lux de amănunte o scenă de groază petrecută la Gara de Nord din Chișinău, a devenit virală pe Facebook.

“Despre taximetriști probabil ”afumați” și poliție (pe lung despre ce mi s-a întâmplat)

Marți, 13 februarie, în jurul orei 4:30 am ajuns cu microbuzul Chișinău-Cernăuți în apropierea Gării de Nord. Eram împreună cu mama. Când am coborât, mai mulți taximetriști și-au propus serviciile, dar știind că prețul este majorat am evitat să comunic cu ei. Unul dintre cei mai insistenți totuși a urmărit-o pe mama insistând să îi spunem unde vrem să ajungem. Am întrebat prețul, ne-am convins că e unul mult prea mare și l-am refuzat repetat.

Totuși, pentru că afară era mai frig decât ne așteptam, am decis să găsim o mașină de taxi disponibilă fără a suna la serviciul de taxi și a aștepta. Am trecut strada și am ajuns în fața Gării de Nord. Acolo erau trei mașini. Când am întrebat primul șofer (număr de înmatriculare – AAP 877, fără plăcuțe galbene), s-a apropiat primul taximetrist și a început a striga la toți să nu ne ia nimeni cu mai puțin de o sută de lei (pentru același serviciu se achită 35-45 de lei). Imediat, șoferul cu care discutam a refuzat să ne ia. În acest context, am încercat să contactez un serviciu de taxi, am sunat la numărul pe care îl știam, dar am ajuns să apelez serviciile funerale de transportare. E irelevant, dar amuzant, țineam să v-o spun. În paralel, șoferul de taxi refuzat inițial făcea comentarii de la ironice la insultătoare la adresa mea, de la ”să vă văd amu` încotro”, la ”prastitutcă”, ”proastă” ș.a. Nu m-am abținut, l-am trimis la plimbare. După un minut în care situația devenea tot mai tensionată și încercam să contactez un serviciu de taxi disponibil, un alt taximetrist a venit la noi (Taxi 14100 – număr de înmatriculare CQL 405). Ne-a propus un preț pe care l-am considerat acceptabil și am urcat în mașină. Geanta ne-a pus-o în portbagaj. A zis foarte amabil că pornim în câteva secunde, după care a blocat ușile mașinii și a dispărut într-o direcție necunoscută. După câteva secunde ușile mașinii s-au blocat repetat. Am crezut că e întâmplător, dar în câteva secunde ușile au început a fi blocate de câteva ori pe secundă, după vreo zece tentative era făcută o pauză de câteva seunde, apoi iar de la început. În toată naivitatea mea, credeam că e vreo eroare tehnică, așa că am așteptat răbdătoare să treacă acele „câteva secunde” și să pornim. Când asta nu s-a întâmplat, am început să bănuiesc că nimic nu e ceea ce pare. Am încercat să deschid ușa mașinii, dar n-am reușit. Am fost închise ”pentru a ne învăța lecția”. Scenarii greu de descris mi-au trecut prin minte, iar în câteva secunde abia dacă îmi mai puteam controla tremurul mâinilor. În continuare mașina rămânea închisă. Am vrut să ies prin portbagaj, ca în thrillerele proaste, dar am renunțat la idee în ultima secundă pentru a nu o stresa pe mama. Ea are nivelul glucozei în sânge la nivel critic, orice sursă de stres o afectează direct. Ce am văzut, între timp, e că la fiecare tentativă de a bloca ușile cu telecomanda, din exterior, se mișcau butoanele de blocare a ușilor din interior și am înțeles că dacă îl trag în sus măcar pe cel de la ușa mea, pot ieși și scăpa. Numai așa. Asta am și făcut, însă de fiecare dată când trăgeam unul în sus, ușile iar erau blocate din exterior și butonul mi se smulgea dintre degete și se adâncea la loc. (iertați-mi analfabetismul la acest capitol, n-am mașină, altfel nu pot explica)

Nu înțelegeam de unde vin aceste manevre. Era noapte, dar strada era iluminată, puteam vedea câte ceva afară, însă șoferul parcă dispăruse. După mai multe minute în care încercam și nu reușeam să deschid ușa și m-am speriat foarte tare și eu și mama mea, am început a bate în fereastră, a chema ajutor. Așa au trecut câteva minute, dar nu era nimeni să ne ajute. La mulți metri în jur eram numai noi două blocate în mașină, acel taximetrist care am aflat apoi că era ascuns într-o mașină de taxi din spatele nostru împreună cu alți doi șoferi de taxi care îl susțineau. Cred că erau cu toții ”afumați”, refuz să cred că un om pe capul limpede poate face așa ceva.

Între alte două încercări de a bloca ușile, cu o mână am tras butonul de blocare a ușilor în sus, iar cu alta am deschis ușa cu mai puțin de o secundă înainte de a fi blocată din nou. Credeam că am scăpat, că ușile nu mai pot fi blocate, dar după ce am ieșit eu cu genunchii tremurând, încercând să înțeleg ce se întâmplă, ușa s-a închis și înăutru a rămas mama. Din exterior ușile erau blocate, prin geamul tonat, pe întuneric afară, a fost și mai greu să îi explic ei ce trebuie să facă pentru ca să poată ieși. A fost extrem de stresant să îi explic prin semne ce să facă, și la fel de umilitor, deoarece după ce am ieșit afară am înțeles că disperarea noastră era urmărită cu satisfacție de făptași, cum ziceam, din altă mașină. (taxi 142 – mai departe numele erau șterse, cu numărul de înmatriculare AAP 877, fără plăcuțe galbene) De acolo blocau ușile mașinii amuzându-se cum noi încercam să scăpăm. Când a ieșit și mama, deja învățasem lecția că nu trebuie să lăsăm ușa să se închidă. Am lăsat-o întredeschisă cât încercam să iau din portbagaj geanta cu lucruri personale. Pentru că portbagajul era închis,am strigat la ei să ne dea lucrurile, dar nu s-au grăbit să o facă. Am intrat înapoi în mașină și ținând ușa deschisă cu piciorul am scos geanta grea prin salon (la acel model de mașină nu e delimitat). În orice secundă mă așteptam că cineva va veni din spate să mă împingă înapoi în mașină și să o încuie sau orice altceva. Cred că mi-a trecut toată viața prin fața ochilor, mărturisesc, chiar dacă asta va trezi satisfacția celor trei mujlani, care oricum vor citi acest text, sunt sigură. Chișinăul e prea mic și inevitabil o să ne mai întâlnim, măcar online. Da, băieți, ați avut un moment ”de glorie” și ca să nu se piardă așa talent, lasă să vă știe lumea.

Când am scos geanta tot ce vroiam e să scap de acolo cât mai degrabă. Am mai zis, mașina în care am fost închise era un taxi ce aparținea companiei 14 100. Am fugit împreună cu mama la prima mașină de taxi pe care am mai văzut-o în față. Era vorba despre Taxi Național, confort – 14 002 (numărul de înmatriculare – XOK 107). Șoferul ne-a propus un preț pe care nici măcar nu-l mai țin minte, dar pe care l-am acceptat imediat pentru că atunci nu mai conta nimic decât să nu mai fim acolo. Am urcat în mașină și șoferul a pornit motorul, când a venit aproape alergând primul taximetrist și i-a zis să nu ne ducă. L-a chemat afară să vorbească, iar când s-a întors, șoferul ne-a spus să ieșim din mașină că el nu ne duce nicăieri. Refuz ”po ponyatiam”, evident. Oare ce crede administrația Taxi Național despre asta? I-am propus să îi plătim mai mult, dar tot nu a fost de acord și ne-a repetat să ieșim din mașină. În jur nu mai era nicio mașină și niciun om pe distanță vizibilă. Le-am zis că orice limită a fost încălcată și că o să chem poliția. Râzând, toți șoferii au încuiat mașinile și au plecat înjurându-ne, în direcția gării. În momentul în care au fost la o distanță pe care am considerat-o sigură (până atunci mă așteptam oricând să îmi apară din spate și să îmi facă orice deoarece erau agresivi) am sunat imediat la poliție, iar mama a sunat la un serviciu de taxi. Și poliția și mașina de taxi au venit în același timp și tot atunci din direcția gării cu cafele și la fel de bine dispuși au venit cei trei taximetriști. Am dat datele mele de contact și o scurtă descriere polițiștilor de patrulare, care au spus că îi vor legitima și pe taximetriști.

Peste câteva ore m-a sunat polițistul de sector și m-a invitat să discutăm despre cele întâmplate. Ulterior a revenit cu un apel pentru a se asigura că știu unde trebuie să vin.

(pauză de o zi, în care mi-am căutat un avocat)

În dimineața zilei de 14 februarie am depus o plângere la poliție pe cazul relatat. Polițistul a fost neașteptat de amabil și atent la detalii. Până după amiază, șoferii pe care m-am plâns au fost identificați, chemați să depună mărturii, sancționați, iar eu am fost anunțată despre decizia luată. Doi dintre ei au primit amenzi de câte o mie de lei fiecare, pentru huliganism și injurii. Al treilea a scăpat, deoarece în învălmășeală nu pot afirma cu certitudine că m-a înjurat și el.

Concluzii vă invit să faceți voi și poate chiar să dați mai departe relatarea mea, să ”trezim” și companiile de taxi 14 100 și 14 002, care tac referitor la acest caz de parcă n-ar fi vorba despre ei. Se vor boicotați masiv, se pare.

P.S: Știind specificul conflictelor, sunt conștientă că taximetriștii pe care m-am plâns ar putea avea o altă versiune, dar mă declar pe deplin responsabilă de fiecare cuvânt pe care l-am spus în mărturia de mai sus. În mod conștient nicio faptă nu a fost ascunsă, modificată sau exagerată”, relatează Anastasia Cucuruz pe pagina sa de Facebook.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top