Actualități

VIDEO. Deputații liberali solicită democraților votarea retragerii R. Moldova din cadrul CSI

Liberalii au inițiat un proiect de lege cu privire la retragerea Republicii Moldova din cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) – organizaţie internaţională creată la iniţiativa Federaţiei Ruse, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, şi din care fac parte mai multe state ex-sovietice.

Deputații liberali vor de la Partidul Democrat nu doar introducerea sintagmei de „integrare europeană” în Constituția Republicii Moldova, ci și votarea ieșirii Republicii Moldova din CSI, fapt ce ar confirma dorința partidului ca Republica Moldova să ajungă membru al blocului comunitar.

„Noi am înregistrat repetat proiectul privind ieșirea din CSI. Democrații trebuie să demonstreze că doresc integrarea europeană”, a spus președintele PL.

Potrivit lui Mihai Ghimpu, prezența Republicii Moldova în cadrul Comunității Statelor Independente pune în pericol regimul liberalizat de vize, prin intermediul căruia cetățenii pot pleca liber în UE pentru a-și vedea prietenii și rudele.

„Am văzut cu toții că cei de la Comisia Europeană au realizat un raport privind subiectul liberalizării regimului de vize pentru cetățenii R. Moldova. Acest regim liberalizat de vize este în pericol”, declară Mihai Ghimpu.

Președintele Partidului Liberal mai susține că Republica Moldova nu a avut nici un profit din prezența în această comunitate.

„Acest CSI nu ne-a dat nouă nimic în această perioadă și eu cred că prezența noastră în această instituție inexistentă tot este un semn de întrebare pus de instituțiile europene, îndeosebi de Comisia Europeană”, susține Mihai Ghimpu.

În acest sens, liberalul îi îndeamnă pe cei din PD să demonstreze instituțiilor europene că parcursul european este unul cu adevărat dorit de Republica Moldova.

Potrivit secretarului general PL, Ion Apostol, aderarea la CSI i-a adus Republicii Moldova doar necazuri. Începând cu războiul de la Nistru, în care și-au pierdut viața sute de oameni, interzicerea studierii în limba română în școlile din stânga Nistrului, până la instituirea embargoului de către Federația Rusă, în 2006, pentru produsele moldovenești, lucru care s-a repetat și în 2013. În schimb, după semnarea Acordului de Asociere cu UE, R. Moldova și-a reorientat exporturile de la spațiul CSI pe piața europeană, actualmente România fiind principala piață din UE pentru produsele moldovenești.

LIVE. Conferință de presă susținută de președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu

LIVE. Conferință de presă susținută de președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu

Publicată de 10tv.md pe Vineri, 19 ianuarie 2018

Related Articles

One Comment

  1. Populism și isterie inutilă, trebuie de concentrat forțele pentru a apropia Moldova de UE, dar nu se pierdut timp cu așa inițiative.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button