Actualități

Produsele ”made in Moldova”, tot mai populare pe pieţile lumii

Volumul exporturilor Republicii Moldova s-a cifrat la 2,4 miliarde USD cu 18,6% mai mult în anul 2017 faţă de anul precedent. Directorul de programe IDIS Viitorul, Viorel Chivriga a declarat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, că businessul moldovenesc îşi diversifică pieţele, iar acest lucru se vede în statistici, care arată o cotă de peste 65% a mărfurilor moldoveneşti pe piaţa comunitară. O contribuţie semnificativă au avut-o sectoarelor reale ale economiei.

România rămâne lidera livrărilor mărfurilor moldoveneşti (cu circa 25 la sută în structura exporturilor moldoveneşti), în timp ce în statele din CSI sunt vizibile nişte schimbări nesemnificative şi acest lucru arată relaţiile proaste cu agenţii economici din Republica Moldova. Mă refer, în primul rând, la Rusia, exporturile spre care au crescut numai cu puţin mai mult de 9%, şi care absoarbe 10,5% din exporturile din Moldova. Direcţionarea exporturilor pe pieţele din vest a fost influenţată de schimbarea opticii de către companiile moldoveneşti prin promovarea bunurilor şi serviciilor de calitate. Foarte multe întreprinderi nu mai cred în piaţa rusească şi modifică direcţiile geografice la export, procesul de producţie şi strategiile de promovare.

”Unele statele din UE suflă în ceafa Rusiei. Este vorba de Italia, care este urmată de către Germania, Marea Britanie, Polonia şi Turcia la livrările de mărfuri. Companiile moldoveneşti se simt mult mai confortabil în UE prin acoperirea unor nişe de piaţă mai sigure. Un exemplu sunt producătorii de vinuri care au avut probleme mari cu embargourile impuse de Moscova, dar care s-au reorientat treptat  şi se simt în siguranţă chiar şi în statele producătoare de vinuri din top zece producători din lume”, a explicat Viorel Chivriga.

Schimbări sunt şi pe partea exporturilor de produse vegetale. Republica Moldova recurge la o diversificare şi modernizare a capacităţilor de producţie şi se mişcă foarte bine pe filiera exporturilor de produse vegetale. În anul 2017, bunurile de origine vegetală au fost exportate în peste 80 de state, iar valoarea mărfurilor agroalimentare exportate a depăşit un miliard de dolari.

Totodată, poziţii bune sunt şi la livrările de echipamente ca urmare a intrării pe piaţa locală a companiilor de talie internaţională. Procesul vizează revigorarea industriei şi creşterea numărului parcurilor industriale. Acest lucru este susţinut şi de legislaţia mai facilă pentru exportatori în contextul Acordului de Liber Schimb. Sunt schimbări şi pe plan instituţional la Serviciul Vamal şi FISC.

La capitolul importuri, Viorel Chivriga e de părere că deficitul balanţei comerciale al Republica Moldova arată că ţara are nevoie de prudenţă în dezvoltarea capacităţilor de producţie şi export ale economiei, dar şi asigurarea cu braţe calificate de muncă şi protecţia investitorilor. Pentru Moldova este extrem de important să-şi cucerească în primul rînd piaţa proprie, internă de bunuri şi servicii.

În concluzie, directorul de programe a spus că pentru promovarea comerţului internaţional la gama de măsuri care sunt în arsenalul instituţiilor de stat trebuie să apară altele care să asigure previzibilitate, continuitate şi rezultate. Companiile moldoveneşti au nevoie de susţinere pentru a-şi promova produsele , că de altfel ar putea ajunge în situaţia anilor 2005-2007.

 

Sursa: tvrmoldova.md

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button