România

VIDEO / Antonescu: „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!”

La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primeşte de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin:„Ostaşi, treceţi Prutul!“ Un moment care desparte două tragedii naţionale:pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord prin ultimatumul din 1940 şi cucerirea României de către Armata Roşie în 1944.

România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 şi 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiaşi an. Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialităţi de la Bucureşti că graniţele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situaţie umilitoare, cu consecinţe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară.

După preluarea puterii în septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a declarat fără echivoc:„Noi ne-am aşezat pe Axa Roma-Berlin. Mergem sută în sută şi cu cea mai mare cinste în această direcţie. Am pornit aşa, nu ne mai uităm la dreapta sau la stânga”.Nu şi-a ascuns intenţiile de a lupta chiar şi cu arma în mână pentru eliberarea acestor teritorii în cazul unui conflict (previzibil) dintre Germania şi Uniunea Sovietică.

Evenimentele s-au precipitat după aderarea României la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940). Istoricii sunt în general de acord că Antonescu a avut cunoştinţă de intenţiile germane în ceea ce priveşte Uniunea Sovietică încă din decembrie 1940, cu alte cuvinte, la scurt timp după ce Adolf Hitler semnase, la 18 decembrie, Directiva nr. 21 (ipoteza „Barbarossa”, planul de invazie a Rusiei în primăvara anului 1941), prin intermediul şefului Misiunii Militare Germane, generalul Erik Hansen. Până în primăvara anului 1941, factorii de decizie de la Berlin au fost convinşi de imposibilitatea folosirii armatei române pentru acţiuni ofensive de amploare, bazându-se în principal pe un raport amplu al generalului Arthur Hauffe, şeful statului major al Misiunii Militare Germane în România, transmis Înaltului Comandament al Armatei de uscat în februarie 1941, care considera că doar diviziile instruite de germani pot fi folosite în acţiuni ofensive de mică amploare.

În luna mai a anului 1941 a fost transferat în România comandamentul Armatei 11 germane (general Eugen von Schobert). La insistenţele generalului Antonescu de a fi înştiinţat de data declanşării operaţiunilor cu cel puţin două săptămâni înainte pentru a avea timpul necesar mobilizării, la 9 iunie, la Predeal, ministrul Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger, i-a înmânat un petic de hârtie pe care scrisese:22 iunie.

Detaliile colaborării militare româno-germane au fost pe deplin aduse la cunoştinţa generalului Antonescu la 12 iunie, în cadrul întrevederii cu Hitler de la München şi la 18 iunie, prin scrisoarea trimisă de cancelarul german Conducătorului statului român. Două armate române (3 şi 4, având în compunere 23 de mari unităţi) împreună cu Armata 11 germană formau un grup de armate a cărui comandă era atribuită, din raţiuni politice evidente dar în mod formal, generalului Antonescu. Cunoscută sub denumirea de „Grupul de armate general Antonescu”, această structură se subordona Grupului de Armate „Sud”, comandate de feldmareşalul Gerd von Rundstedt.

Angajarea României în război, la 22 iunie 1941, a vizat refacerea integrităţii teritoriale pe frontiera de est, iar motivele participării româneşti la război nu au coincis de fel cu cele germane.

Forţa combativă a armatei

La declanşarea operaţiunilor militare forţa combativă a armatei nu era fundamental schimbată faţă de anul precedent. Conform recensământului din 6 aprilie 1941, România avea o populaţie de 13.535.757 de locuitori, din care partea masculină reprezenta 49, 3%, respectiv 6.674.757 de persoane. Potrivit calculelor specialiştilor, potenţialul mobilizabil se cifra la circa 2.200.000 persoane, ceea ce reprezenta 32, 9% din populaţie şi 16, 2% din total. În planul de mobilizare pe anul 1941, în vigoare la 22 iunie, efectivul total de militari se ridica la 1.139.604 militari, din care 39.476 ofiţeri, 57.003 subofiţeri şi 1.043.126 trupă. Planul de mobilizare cuprindea Marele Cartier General, trei comandamente de armată, 11 de corp de armată, 214 formaţiuni operative, 24 formaţiuni de servicii operative, 41 de comandamente, unităţi şi formaţiuni de zonă interioară.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button