Actualități

FOTO. Prorusul Dodon a plecat în vacanță în Uniunea Europeană cu suita sa socialistă

Prorusul Dodon și-a luat prietenii socialiști și a plecat într-o vacanță în Europa. Acesta a ținut să se laude neapărat pe pagina sa de Facebook, unde a postat câteva poze și ca de obicei, și-a scos în evidență firea sa credincioasă, afirmând că pleacă pe Muntele Athos (Grecia) unde se va ruga pentru Republica Moldova.

Dodon a plecat împreună cu fratele său Alexandru şi mai mulţi deputaţi socialişti, între care Corneliu Furculiţă, Grigore Novac şi Petru Corduneanu, un fost poliţist implicat în dosarul 7 aprilie.

“Cu Doamne ajută. Mergem pe Sfântul Munte Athos. Ne vom ruga pentru Moldova şi bunăstarea poporului nostru“, scrie preşedintele pe contul său de Facebook.

Alături de acest mesaj, Igor Dodon a distribuit mai multe fotografii în care membrii alaiului apar în tricouri albe inscripţionate cu mesajul „Iubesc Moldova“ scris în roşu. Acesta îşi va încheia vizita pe Muntele Athos vineri, când va pleca în Iran, unde va participa la depunerea jurământului lui Hassan Rohani, ales preşedinte al Iranului pentru a doua oară.

Fotografia postată de Igor Dodon.

Fotografia postată de Igor Dodon.

Fotografia postată de Igor Dodon.

Fotografia postată de Igor Dodon.

Fotografia postată de Igor Dodon.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button