Smart Home, casa pe care o poți controla inclusiv de la distanță

Ați plecat de acasă și nu mai țineți minte dacă ați închis apa? Sau gazul? Sau lumina? Nu, nu e nevoie să vă întoarceți după ce tocmai ați ieșit din ambuteiajele orașului, pentru că noul sistem Smart Home de la  Telekom oferă o variantă care, în epoca tehnologiilor înalte, devine tot mai firească. Puteți să verificați de la distanță, prin intermediul aplicației conectate la senzorii speciali din casă, dacă doar vi s-a părut. Iar dacă apa curge, tot nu-i nimic, pentru că o puteți opri printr-un simplu click.

Soluția completă Smart Home de la Telekom include de la tehnologii de monitorizare și control al locuinței până la servicii de internet TV și conectivitate, putând fi personalizată în funcție de nevoile oricărui proprietar. Practic, într-o casă pot fi montate de la un senzor, pentru inundații, de exemplu, încă două, pentru efracție ori incendiu, până la câteva zeci de senzori, conectați la o  unitate centrală. Acești „paznici electronici” acoperă toate nevoile dintr-o locuință. „Casa modulară Vivid folosește soluții de construcție inovatoare și conceptul nostru Smart Home vine foarte bine în completarea acestor soluții, oferind clientului un ecosistem prin care acesta poate să controleze spațiul de locuit, să îl personalizeze și să se bucure de siguranță, de divertisment și conectivitate”, a explicat Ovidiu Ghiman, Chief Commercial Officer, Business Segment,  Telekom Romania.

Compania a adus toate tehnologiile pentru Smart Home într-un singur loc. Doar într-o casă de aproximativ 75  de metri pătrați s-au montat 60 de senzori care corespund pentru 25 de repere. Totul este integrat într-o aplicație simplă, prin care utilizatorul interacționează cu casa. Această soluție a viitorului este deja aici și va deveni în scurt timp o obișnuință.

Telekom oferă deocamdată sistemul Smart Home pentru locuințele modulare construite de partenerul său Vivid (o astfel de casă cochetă poate fi vizitată de public la Mall Băneasa, București), însă este disponibilă pentru clienții business (dezvoltatori imobiliari). Soluția Smart Home furnizată de Telekom Romania și instalată în casa demonstrativă Vivid are la bază centrala generală Home Center, cu rol de punct de acces, ce se conectează la Internet prin intermediul unui port Ethernet și comunică wireless cu celelalte dispozitive din cadrul sistemului de casă inteligentă. Instalarea soluției este, astfel, neinvazivă, fără găuri în pereți și fără cabluri trase. Setarea inițială a sistemului de casă inteligentă, precum și setarea diferitelor scenarii și acțiuni pentru senzori se realizează prin intermediul aplicației dedicate ce poate fi accesată pe laptop sau PC. Utilizatorul va putea ulterior să monitorizeze și să gestioneze sistemul și prin intermediul aplicațiilor pe telefon și tabletă.

De exemplu, Smart Home de la Telekom oferă posibilitatea de a fi avertizat, prin telefon, dacă are loc o inundație, în timp ce senzorii închid singuri vana de apă. Similar acționează și în cazul unui început de incendiu. Soluția oferă inclusiv posibilitatea de a controla ușa de la intrare, de a fi avertizat în cazul unei efracții și de a anunța direct serviciile de urgență. „Aplicația poate crea niște scenarii personalizate, astfel încât să nici nu mai simți automatizarea”, a explicat Răzvan Ionescu, Marketing Director, Business Segment, Telekom Romania.  Astfel, în funcție de presetări, poți stabili ca atunci când ajungi acasă luminile să se aprindă automat, televizorul să pornească pe canalul preferat, iar temperatura să fie pe placul proprietarului. Iar dimineața, inclusiv filtrul de cafea poate porni la o oră predefinită.

Ușa de la intrare este prevăzută cu încuietoarea inteligentă Yale, ce oferă securizarea locuinței fără a mai fi necesară utilizarea cheilor. Aceasta poate fi comandată prin telecomanda KeyFob, prin introducerea unui cod sau prin eticheta electronică cu identificare prin frecvență radio ce conţine datele de autentificare ale persoanelor care doresc să intre în casă.

Locuința modulară Vivid,  echipată cu cu soluţia smart home  de la Telekom, poate fi vizitată de public în parcarea complexului comercial Băneasa Shopping City.

romanialibera.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *