Diverse

Procesul Băsescu vs Dodon din nou amânat

Şedință de judecată pe cazul retragerii cetățeniei moldovenești a fostului președinte a României, Traian Băsescu, preconizată pentru data de 30 mai, a fost din nou amânată pentru că reprezentantul lui Igor Dodon nu s-a prezentat.

Potrivit lui Andrei Bivol, avocatul fostului preşedinte Traian Băsescu, instanţa a hotărât să amâne începerea examinării fondului pentru data de 30 iunie. Motivul acestei decizi a fost că reprezentantul preşedintelui Igor Dodon nu s-a prezentat la termenul de judecată, nefiind făcută nici dovada primirii citaţie.

Acesta a mai declarat că dacă va fi cazul, clientul său va merge la epuizarea tuturor căilor naționale, iar în caz de eșec, se vor lua în considerare și instanțele internaționale.

Reamintim că președintele Republicii Moldova a înaintat la prima înfăţişare, din data de 16 mai, o cerere de recuzare care a dus la înlocuirea magistratului Viorica Puică, invocând că prin admiterea cererii de suspendare a decretului care anula cetăţenia moldovească, judecătorul s-a antepronunţat asupra fondului cauzei. Ulterior instanţa a stabilit termenul de judecată pe data de 30 mai.

Igor Dodon a semnat la 3 ianuarie 2017  decretul cu privire la retragerea cetăţeniei Republicii Moldova a lui Traian Băsescu. Ca răspuns la această decizie, Băsescu l-a dat în judecată pe preşedintele Republicii Moldova, declarând că i-a retrasă cetăţenia în mod ”arbitrar”.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top