Diverse

Peste 170 de obiecte explozive au fost neutralizate în luna mai

Peste 170 de obiecte explozive au fost descoperite în localităţile din raioanele Briceni, Căuşeni, Criuleni, Făleşti, Hînceşti, Ocniţa, Orhei şi Ştefan-Vodă.

Maiorul Igor Liviţchi, şeful interimar al Serviciului Geniu din cadrul Comandamentului Forţelor Terestre, a afirmat că cel mai mare număr de muniţii, 50 de proiectile antitanc, calibru 85 mm, au fost devastate de geniştii Batalionului de Geniu „Codru” în satul Cimişeni, raionul Criuleni.

De asemenea, Livițchi menționează că alte 46 de proiectile de artilerie, calibru 76 mm – au fost găsite de localnici în timpul lucrărilor agricole în satul Brăneşti, raionul Orhei. Obiectele explozive au fost dezamorsate de echipa de genişti condusă de maiorul Valentin State.

Totodată, săptămâna trecută, grupa de genişti comandată de plutonierul Evghenii Axenti, s-a deplasat în satul Purcari, Ştefan-Vodă, unde a neutralizat 16 bombe de aruncător, calibru 82 mm şi, respectiv, 81 mm.

În urma mai multor cercetări, s-a depistat faptul că toate obiectele explozive erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi au fost distruse în condiţii de maximă securitate.

În anul curent, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 71 de ieşiri în diferite localităţi ale ţării, unde au lichidat 249 de muniţii.
Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top