Diverse

Real Madrid- REGINA Europei

Real Madrid a reuşit să obţină al 12-lea trofeu UEFA Champions League în disputa de la Cardiff cu Juventus Torino. Astfel devine prima echipă care reuşeşte să-şi apere trofeul, câştigând competiţia, în noul format, doi ani la rând.

“Galacticii” au trecut de “Bătrâna Doamnă” cu scorul de 4-1, prin dubla lui Ronaldo şi golurile lui Casemiro, respectiv, Asensio. Meciul  a avut parte de două reprize diametral opuse. În prima, Juventus a reuşit să ţină piept formaţiei lui Zidane, având chiar cifre mai bune la anumite capitole. A marcat un super gol prin Mario  Mandzukic, cu care a egalat scorul de pe tabelă, după ce portughezul Cristiano Ronaldo deschise-se scorul, şi care poate să candideze la cel mai frumos gol dintr-o finală UCL.

În a doua parte, elevii lui Allegri au fost de nerecunoscut, nereuşind să pună nici pentru un moment în pericol poarta apărată de Keylor Navas. Cele două goluri marcate în trei minute ( 61` şi 64`) de către madrileni, practic au anulat încă odată marele vis a lui Gigi Buffon de a cuceri singurul trofeu major care ii lipseşte din vasta sa carieră fotbalistică. Fiind cu moralul la pământ, dar şi pe fundalul eliminării lui Cuadrado, Juventus a mai încasat încă un gol în minutul 90, de la noua speranţă a madrilenilor, Marco Asensio. Ce este interesant faptul că primul gol al sezonului pentru Real a fost marcat tot de către Asensio, în supercupa Europei, cu Sevilia.

A fost şi o seară a recordurilor, astfel că şeptarul realului a ajuns la impresionanta cifră de 600 de goluri marcate în carieră, totodată devenind pentru a şasea oară la rând  golgheterul competiţiei (12 goluri), depăşindu-l pe marele său rival Lionel Messi, dar şi primul fotbalist care punctează în 3 finale. Primul gol al său din ultimul act a fost şi cel cu numărul 500 al echipei sale în CCE/UCL.

De cealaltă parte, Juventus Torino a intrat în  categoria echipelor cu cele mai multe finale pierdute, şapte la număr.

 

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top