Diverse

(VIDEO) Lucinschi: „N-am fost în conflict cu legea, am respectat-o”

Fostul deputat liberal-democrat, Chiril Lucinschi, reținut în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank se declară în continuare nevinovat. „Eu nu am săvârșit infracțiunile care mi se incriminează și nu am comis nicio infracțiune împotriva poporului și statului meu,” a declarat astăzi, pentru jurnaliști Chiril Lucinschi, în timp ce se afla la Curtea de Apel Chișinău.

„Mă declar nevinovat. Eu n-am săvârșit infracțiunile care mi se incriminează. Mai mult decât atât, eu toți cei 46 de ani, pe care i-am trăit am fost în armonie cu legea. Eu nu am comis nicio infracțiune împotriva poporului și statului meu. La sfârșitul lunii februarie când mi-am depus mandatul, mi l-am depus cu inima împăcată și cu conștiința curată.”

Totodată, avocata ex-deputatului, Corina Stratan, susține că a contestat toate actele organului de urmărire penală, inclusiv încheierea procurorului. Potrivit acesteia, măsura arestului preventiv la domiciliu este una neîntemeiată.

Amintim că, ex-deputatul Chiril Lucinschi a fost reţinut, ieri, în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank. Acesta, împreună cu trei reprezentanţi ai unui agent economic, sunt bănuiţi de spălare de bani, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari celor trei entităţi bancare.

 

Sursa: Unimedia

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top