Diverse

Un nou acord între Republica Moldova și Suedia

Astăzi, 8 iunie, în contextul vizitei oficiale la Stockholm, Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut o întâlnire cu directorul general adjunct al Agenţiei Suedeze pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare, Marie Ottosson.

Pe parcursul întrevederii, Vicepremierul Andrei Galbur a apreciat înalt activitatea SIDA în Republica Moldova și a adus recunoștințe pentru asistența tehnică țării noastre în domenii de importanță strategică precum consolidarea democraţiei, protecţia drepturilor omului, egalitatea de gen, dezvoltarea pieţei şi îmbunătăţirea climatului investiţional, IT, ş.a.

De asemenea, părţile au salutat lansarea negocierilor unui nou Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Regatului Suediei cu privire la cadrul general şi condiţiile de cooperare pentru dezvoltare, exprimând speranţa că documentul va fi semnat în viitorul apropiat.

La rândul său, Margot Wallström a reconfirmat sprijinul Suediei pentru agenda europeană de reforme a Republicii Moldova, exprimând disponibilitatea ţării sale de a contribui şi în continuare prin asistenţă tehnică şi expertiză la modernizarea statului nostru.

Agenţia suedeză pentru cooperare internaţională şi dezvoltare (SIDA) este o agenţie guvernamentală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Suediei, cu oficii în circa 50 de ţări, inclusiv în Republica Moldova. Obiectivul general al cooperării pentru dezvoltare dintre Suedia şi Republica Moldova reprezintă asocierea politică şi integrarea economică a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Sprijinul suedez cuprinde trei sectoare: democraţie, drepturile omului şi egalitate de gen; infrastructură durabilă şi protecţia mediului; dezvoltarea economiei de piaţă.

Sursa foto: mfa.gov.md

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top