Actualități

Despre Jelena Ostapenko, adversara Simonei Halep la Roland Garros

Victoria senzațională a Simonei Halep (locul 4 WTA) în seminalele turneului de Grand Slam de la Paris a stârnit entuziasm printre cele mai cunoscute publicații sportive din Occident, care o propulsează drept favorită în finala de la Roland Garros.

De partea cealaltă, Jelena Ostapenko (locul 33 WTA), adversara Simonei Halep din finală, este prima jucătoare de tenis letonă care ajunge în ultima fază a unui turneu de Grand Slam. În vârstă de doar 20 de ani, Ostapenko este lăudată de antrenorul său, spaniola Anabel Medina Garrigues, care crede că aceasta deține toate calitățile necesare unei campioane, pe care, afirmă Medina, le asociază cu ale lui Novak Djokovic, numărul unu mondial în tenisul masculin.

„Este o jucătoare cu o forță foarte mare. Avea 200 de ‘winners’ înainte de a veni aici (la Paris), ceea ce este foarte bine. Tenisul care se joacă acum se bazează pe lovirea puternică a mingii, iar ea este capabilă să facă acest lucru foarte bine. Are un plafon foarte mare. Trebuie să fie canalizată, să-și păstreze picioarele pe pământ. Însă dacă va fi capabilă să gestioneze bine această situație ar putea ajunge foarte sus”, a mai menționat aceasta, scrie digi24.ro.

Finala de simplu feminin de la Roland Garros dintre Simona Halep și Jelena Ostapenko este programată pentru sâmbătă, de la ora 16:00.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top