Actualități

Despre NATO, SUA, UE și o viitoare armată a Europei

NATO
Relația NATO (SUA) și UE pe termen scurt

Potrivit Deutsche Welle, pe 22 iunie urmează să aibă loc o reuniune Consiliului European pe tema cheltuielilor militare în cadrul NATO și unde se va discuta propunerea Comisiei privitoare la constituirea unui buget al UE pentru înzestrări militare.

Disensiunile dintre Washington și Berlin pe tema cheltuielilor militare în cadrul NATO au părut să fie nu cauza, ci prilejul pentru relansararea subiectului apărării europene. După referendumul din Marea Britanie privind părăsirea UE, Germania și Franța au manifestat explicit intenția de a converti criza într-o oportunitate de a continua adâncirea proiectului european. De altfel în 30 noiembrie anul trecut, așadar înaintea declarațiilor președintelui Trump privind contribuția Germaniei la NATO, Comisia Europeană prezentase un plan de acțiune menit să consolideze capacitățile de apărare ale Uniunii. Cu ocazia aceea președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker declara: ”Dacă Europa nu se ocupă de propria securitate, nu o va face nimeni în locul ei. O industrie de apărare puternică și competitivă, iată temeiul pentru o autonomie strategică”.

Este adevărat că pe timpul campaniei electorale din Statele Unite, candidatul pe atunci Donald Trump a criticat statele UE care nu-și respectă promisiunile de a spori cheltuielile militare, dar ar fi greșit să spunem că a fost semnalul unei certe dezangajări. A fost mai curâd – dacă ne referim la celebrul interviu din New York Times din iulie 2016,  – un mod de a rediscuta rolurile din cadrul NATO și misiunea alianței, dar mai ales o cale indirectă de a scoate pericolul rusesc din rândul ipotezelor din oficiu. De atunci lucrurile au cunoscut evoluții dintre cele mai contradictorii, dar am putea totuși crede că noul președinte al SUA continuă să urmărească o bună relație cu Rusia.

Armata UE și propriul ei serviciu de informații

Revenind la subiect, declarațiile lui Donald Trump au fost interpretate în nota cea mai dramatică, tocmai pentru că ele îngăduiau și justificau mai bine în ochii opiniei publice reluarea proiectelor privind crearea unui sistem de apărare european. La fel s-au petrecut lucrurile și cu ocazia vizitei în Europa a președintelui Trump în urma căreia cancelarul Germaniei, Angela Merkel, avea să lanseze acele cuvinte care au făcut mare carieră și potrivit cărora Europa ”ar trebui să-și ia soarta în propriile mâini”.

Dar, așa cum spuneam, ideea nu datează de anul trecut și nu se referă la viitorul imediat. O dovadă puternică este că se vorbește de ani buni despre crearea unui serviciu de informații european, deși pe termen scurt pare ceva cu totul  utopic. Revoltat de propunerile federaliste tot mai îndrăznețe ale unui Guy Verhofstadt, un fost șef din cadrul serviciilor franceze de informații declara cu vreo 5 ani în urmă că ”proiectul unui serviciu european de informații e ridicol”, fiind în plus interzis de chiar tratatul de la Lisabona care statuează suveranitatea fiecărui stat mebru în materie de securitate.

Mai multe despre acest subiect puteți citi pe Deutsche Welle.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top