Actualități

Sorin Grindeanu, amenințat cu retragerea sprijinului politic

Liviu Dragnea, președintele PSD, i-ar fi cerut premierului Sorin Grindeanu să-și dea demisia, la o întâlnire desfășurată luni cu membri ai Executivului, la sediul partidului din Băneasa, relatează News.ro, citat de rfi.ro.

Liviu Dragnea îl amenință pe Sorin Grindeanu cu retragerea sprijinului politic, după ce duminică declarase că este posibilă o schimbare a Guvernului în ansamblul său. Decizia de demitere a lui Grindeanu este motivată de întârzierea implementării unor reforme promise în campania electorală.

Fostul președinte al PSD și fost premier al României, Victor Ponta, consideră că ar fi o mișcare greșită din partea PSD, care și-ar da jos propriul Cabinet, la câteva luni de la învestire. ”Guvernul Grindeanu să își continue activitatea și să nu ne facem de râs. După ce anul trecut ne-am făcut de râs, PSD vorbesc, eu nu, că nu am votat, susținând Guvernul Cioloș, acum nu vreau să ne facem de râs că ne dăm jos Guvernul nostru PSD” , a declarat acesta.

Această decizie survine într-un moment de tensiune dintre Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, pe fonul unor decizii luate de actualul prim-ministru care contravin, se pare, promisiunilor electorale ale PSD și Liviu Dragnea.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top