Diverse

“Degeaba am clauză de cinci miloane dacă joc prost”

Mihai Bălașa, adus la FC Steaua Bucureşti în iarna acestui an, recunoaște că nu e satisfăcut de evoluțiile pe care le-a avut până acum la echipa roș-albastră și spune că nu merită să aibă clauza de cinci milioane de euro pe care i-a fixat-o conducerea. 

“Vă dați seama că mi-a dat o oarecare încredere și m-am simțit apreciat. Rămâne să demonstrez pe teren acum. Degeaba am clauză de cinci milioane de euro dacă eu nu joc sau dacă joc prost”, e de părere Bălașa.

Fundașul de 22 de ani și-a analizat evoluțiile avute în cele șase luni petrecute la FCSB și spune că a rămas cu un gust amar după ratarea titlului în fața Viitorului. 

“Pentru mine a fost o perioadă destul de bună, pentru că am jucat, dar, din păcate, n-am reușit să câștigăm campionatul. Am rămas un regret.

Au fost 2-3 meciuri, cu Viitorul, cu Dinamo și cu CFR Cluj, în care am ratat ocazii foarte mari. Asta este, au fost câteva greșeli și sper să învățăm din ele și să nu le mai repetăm pe viitor”, a declarat Mihai Bălașa, la TV Dolce Sport.

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top