Actualități

Politolog: „Rușii s-au plictisit de Putin ca de un banc vechi”

Numărul de ruși care au urmărit ultimul „telemaraton“ televizat cu Vladimir Putin a fost cel mai mic din ultimii patru ani, potrivit datelor companiei Mediascope (fosta TNS), relatează BBC.

Astfel, pe 15 iunie, „dialogul” lui Putin cu cetățenii a fost vizionat de circa 6,2 milioane de oameni. Anul trecut, când „linia în direct“ a avut loc în aprilie, emisiunea tv a fost vizionata de peste 7,1 milioane de oameni, iar în 2015 – aproape 8,4 milioane de telespecatori, scrie paginaderusia.ro.

În 2014, emisiunea cu Putin a fost urmarită de circa 7 milioane de cetateni ruși. Pe intreaga durata a celui de-al treilea mandat al sau, presedintele Putin a înregstrat cel mai mic rating în anul 2013 – cand a adunat in fata ecranelor mai puțin de 6 milioane de telespectatori.

Potrivit Mediascope, în ultimii ani s-a redus ratingul (numărul de telespectatori în raport cu toți telespectatorii TV), și proporția (numărul de telespectatori în raport cu cei care au pornit televizorul la momentul difuzării) celor care urmarsc „linia directa“ cu Putin. În acest an, acesti indicatorii au fost de 8,9%, respectiv 51,6%. Pentru comparație, în 2015, procentele au fost de 12,2%, respectiv 58,5%.

Potrivit analistului politic Valeri Solovei, declinul interesului fata de „telemaratonul” lui Putin poate fi explicat prin două motive. Primul – rutinizarea formatului. „În al doilea rând – cetățeni ruși nu mai așteaptă răspunsuri la întrebările lor, – explică politologul. – Putin ofera răspunsuri foarte detaliate la întrebările care nu îi intereseaza și evită întrebările la care se așteaptă răspunsuri“.

Și establishment-ul și-a pierdut interesul față de ”liniile in direct” cu Putin. Potrivit politologului, emisiunea tv a devenit caducă și presedintele înca nu a gasit un nou format de „comunicare” cu rușii. Lipsa alternativelor indică faptul că puterea supremă nu are vreo agendă pozitivă sau o „imagine a viitorului“, pe care asteapta s- afle majoritatea locuitorilor din Rusia. Scaderea popularitatii „liniei drepte“ spune despre oboseala rușilor fața de puterea care nu se mai schimba, conchide analistul.

Din punct de vedere formal, ratingul lui Vladimir Putin este mare, dar acest lucru se explica de prezența sa de lunga durata în politica rusă. Putin este asemnea unui banc vechi, spune politologul Abbas Galiamov. „Poți râde la o gluma buna o data, de doua, trei, de cinci ori, dar când o auzi pentru a zecea oară – nu mai razi, chiar daca recunosti că bancul este in continuare bun“.

Sursa: radiochisinau.md

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top