Actualități

Şor riscă 19 ani de închisoare! Mâine va fi pronunţată sentinţa finală

Mâine, 21 iunie, în ultima zi când Ilan Șor mai poate fi supus unei măsuri de arest, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, ar putea pronunța sentința în dosarul de escrocherie pe numele acestuia. După ce în ședința de astăzi ultimul martor al apărării nu s-a prezentat, a fost demarată etapa dezbaterilor judiciare. Procurorul anticorupție, Andrei Băieșu a cerut trimiterea primarului de Orhei după gratii pentru 19 ani și privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul instituțiilor financiare pe un termen de cinci ani. Mâine urmează ca avocații să expună poziția apărării, după care magistrații vor intra în deliberare. Întrebat, unul dintre avocați a declarat că sentința „cel mai probabil” va fi pronunțată mâine.  În timp ce părăsea sediul instanței, Ilan Șor a declarat jurnaliștilor că este „categoric” împotriva pedepsei care este cerută de procuror, invocând că numai datorită lui au fost deschise dosarele în privința fostului premier, Vlad Filat, dar și a omului de afaceri, Veaceslav Platon, transmite Ziarul de Gardă. 

Ultimul martor al apărării nu a fost audiat în ședința din 20 iunie, procurorul precizând că a solicitat continuarea examinării în lipsa acestuia, deoarece apărarea nu i-a asigurat prezența.

Întrebat de ce ultimul martor al apărării nu s-a prezentat în ședință, Denis Ulanov, unul dintre apărătorii primarului de Orhei, a afirmat  că nu cunoaște motivul exact, dar spune că acesta ar putea fi peste hotare sau că nu ar fi vrut să dea declarații în fața instanței. Totodată, apărătorul a declarat că nu cunoaște ce mărturii avea fă facă acesta și dacă aveau să fie în favoarea clientului său. Denis Ulanov a refuzat să facă public numele martorului.

Denis Ulanov  s-a arătat nedumerit de solicitarea procurorului privind pedeapsa de 19 ani de detenție, în contextul în care „persoana  (Ilan Șor – n.r. face autodenunț, colaborează cu ancheta și contribuie în multe privințe la elucidarea infracțiunilor care astăzi sunt cunoscute de către public”.

„În pofida acestei măsuri cerute de procuror, poziția noastră a rămas neschimbată. Credem că Ilan Șor nu este vinovat de nimic ce i se incriminează. De aceea, în dosar există toate probele. În susținerile verbale avem de gând să le expunem. Aceste probe au fost acumulate, atât la etapa urmăririi penale, cât și la cea a examinării dosarului în instanță. Există probe scrise, declarații ale martorilor. Împreună, toate aceste probe cu o notă corespunzătoare, fără îndoială, duc la ideea că anume ceea ce este incriminat lui Ilan Șor nu reprezintă o acțiune ilegală”, afirmă apărătorul.

De cealaltă parte, avocatul Iulian Balan a declarat că strategia de apărare este construită pe ideea colaborării lui Ilan Șor cu organul de urmărire penală și depunerii autodenunțului, care a dus la „elucidarea unor cazuri de corupție de nivel înalt, precum și escrocherie”.

La 22 iunie se împlinește un an de când pe numele lui Ilan Șor a fost emis un mandat de arest, iar norma constituțională stipulează că o persoană nu poate fi plasată în arest preventiv peste acest termen. Respectiv, în cazul în care nu va fi pronunțată o hotărâre, Ilan Șor urmează a fi eliberat din arest la domiciliu.

Şor a fost reţinut pe data de 22 iunie 2016 pentru 72 de ore, iar pe 24 iunie a primit mandat de arestare pentru 30 de zile în izolatorul CNA. În mai puțin de două săptămâni, Curtea de Apel (CA) Chișinău l-a eliberat în arest la domiciliu, acolo unde se află și în prezent. Procurorii îl acuză pe Şor de faptul că, timp de trei săptămâni, între 4 şi 25 noiembrie 2014, ar fi obţinut, prin înşelăciune, peste 5 miliarde de lei de la BEM, pe care i-ar fi spălat prin intermediul a zeci de companii offshore. Suma a fost confirmată şi de memorandumul KROLL, prezentat la solicitarea organului de urmărire penală, potrivit Serviciul de Presă al Procuraturii Generale (PG).

Acesta nu este singurul doar însă pe numele omului de afaceri. Ilan Şor a mai fost reţinut în mai 2015, imediat după publicarea raportului Kroll, într-un dosar privind fraudele de la Banca de Economii. Atunci, imediat, instanţa a decis plasarea acestuia în arest la domiciliu şi nu în izolator aşa cum au cerut procurorii. Ulterior, businessmanul s-a înscris în cursa electorală pentru funcţia de primar la Orhei şi a scăpat de arest. După mai bine de doi ani, dosarul nu a ajuns pe masa magistraților.

Sursa: zdg.md

Click to comment

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

To Top